În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Rugăciuni pentru vlădica Partenie Clinceni al Dunării de Jos şi pentru „Innocens“
La Galaţi, de 15 ani, la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), prin grija ierarhului Dunării de Jos, Preasfinţitul Casian Crăciun, se înalţă rugăciune şi în capela „Întâmpinării Domnului“ de la Palatul episcopal.
În anul 2009, arhim. Daniil Oltean a fost delegat de PS Casian al Dunării de Jos să oficieze Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire a episcopului Partenie Clinceni, ctitorul acestui palat. „În această capelă, parte a Palatului episcopal, parte a vieţii Bisericii noastre de la Dunărea de Jos, ne exprimăm pioasa recunoştinţă pentru episcopul Partenie Clinceni, arhiereul care la începutul veacului al XX-lea (8 septembrie 1901) sfinţea această reşedinţă, aşezare cultural-administrativă a Bisericii, înstrăinată însă în vremea vechiului regim“, a spus arhimandritul Daniil Oltean. Arhiereul Partenie Clinceni este ctitorul frumosului Palat episcopal din Galaţi, ca de altfel şi al celui din Iaşi unde a fost mitropolit al Moldovei şi Sucevei, între 1902-1908. În toată Moldova şi în Dobrogea - unde a păstorit - a ridicat peste 100 de biserici şi mănăstiri. Adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale primului creştin cunoscut pe teritoriul românesc Începând cu luna noiembrie 2008, capela Palatului episcopal din Galaţi adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale primului creştin cunoscut pe teritoriul românesc - „Innocens“, datat prin monedele de la Claudiu II Goticul (268-270), aflate în mormânt. Potrivit constatărilor istoricului Ion T. Dragomir, cel care a condus lucrările de cercetare arheologică, între 1976-1979, pe şantierul arheologic de la Bărboşi - Tirighina, „Innocens“ este un ofiţer dac, în vârstă de aproximativ 30 de ani, aflat în slujba armatei romane, trecut la creştinism. În mormântul său au fost găsite mai multe obiecte: trei amfore din ceramică, căţuia, o cruciuliţă şi o fibulă pe care este scris numele „Innocens“. „Traducerea numelui latin înseamnă «nevinovat». În acea perioadă, e vorba de secolul III după Hristos, creştinii înmormântaţi la Roma primeau numele de innocens, adică nevinovaţi“, spunea Preasfinţitul Părinte Casian, în contextul sărbătorilor „Sfântului Apostol Andrei“ de la Galaţi, noiembrie 2008. După 1979, timp de 30 de ani, rămăşiţele pământeşti ale primului creştin de pe teritoriul românesc au stat la Muzeul de Istorie din Galaţi. (Maria Stanciu)