În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Rugăciunile Rusaliilor, o epicleză a Duhului Sfânt
De praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a slujit la Catedrala Mitropolitană “Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit la Catedrala episcopală “Învierea Domnului” din Caransebeş, iar Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în Parohia Checea Română din Protopopiatul Timişoara I.
Mitropolitul Banatului a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului locaş. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa l-a hirotonit preot pe diaconul Gabriel Marineasa pe seama Parohiei Comeat din cadrul Protopopiatului Timişoara II. După slujbă, potrivit rânduielii tipiconale, soborul slujitorilor a oficiat slujba Vecerniei de luni, după Rusalii, ce poartă în popor denumirea de “Vecernia plecării genunchilor”, întrucât în cadrul acesteia preotul îngenuncheat în faţa uşilor împărăteşti rosteşte şapte rugăciuni. Acestea invocă ajutorul Preasfintei Treimi, amintind totodată de cele şapte daruri ale Sfântului Duh care s-a pogorât în ziua Cincizecimii.
În finalul slujbei, ierarhul a adresat un cuvânt de învăţătură referitor la însemnătatea marelui praznic al Rusaliilor. La ieşirea din sfântul locaş, credincioşii prezenţi au luat la casele lor ramuri verzi, ca simbol al darurilor celor bogate ale Sfântului Duh, revărsate în această zi peste întreaga făptură.
Praznicul Rusaliilor la Mănăstirea Hodoş-Bodrog
La hramul bisericii noi, vieţuitorii Sfintei Mănăstiri Hodoş-Bodrog au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Înaltpreasfinţia Sa a rostit cuvântul de învăţătură pus sub titlul “Darurile Rusaliilor”, cu referinţă la hramurile Altarelor sfintei mănăstiri „în fiecare an înzestrate cu râvna pelerinilor, concretizată prin împodobirea sfintelor locaşuri cu cele trebuitoare. Aceasta este roada darurilor Sfântului Duh prin harul împărtăşit din plinătatea Bisericii tuturor membrilor ei spre desăvârşire în conlucrare (cf. Isaia 11, 2; Galateni 5, 25). Cele şapte rugăciuni care se citesc în cadrul Vecerniei la praznicul Rusaliilor dezvăluie misterul lucrării lui Dumnezeu în lume prin Biserică. Ele sunt simbolul unei aşteptări deosebite, dar, mai ales, se constituie într-o adevărată epicleză a Duhului Sfânt”, a subliniat chiriarhul arădean.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a sfinţit şi mobilierul nou din Altarul de vară al mănăstirii, precum şi icoana de mozaic cu Cina cea de Taină. La sfârşitul slujbei, stareţul mănăstirii, arhimandritul Nestor Iovan, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru bucuria prilejuită de prezenţa sa în mijlocul obştii monahale şi a pelerinilor veniţi în număr mare la sfânta mănăstire.
Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Caransebeş
La praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Potrivit rânduielii bisericeşti, Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Vecerniei, numită „a plecării genunchilor”. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Episcopale, condus de părintele Gheorghe Tistu. La finalul slujbei, chiriarhul a sfinţit spicele de grâu, care au fost împărţite credincioşilor alături de anaforă şi iconiţe cu praznicul Rusaliilor. „Suntem cu toţii bucuroşi că am ajuns la acest praznic al Rusaliilor care ne dă speranţă, ne ajută să mergem mai departe pe calea acestei vieţi, praznic la care L-am auzit din nou pe Mântuitorul Iisus Hristos spunându-ne: «Eu sunt Lumina lumii, cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va afla lumina vieţii». L-am rugat astăzi pe Preasfântul Duh să fie mereu prezent în sufletele şi inimile noastre, în comunităţile noastre, iar noi trebuie să fim cât mai deschişi ca să conlucrăm cu Sfântul Duh, astfel încât roadele să fie însutite înlăuntrul nostru, în viaţa noastră şi să putem da răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian.
Hramul Parohiei Checea Română
La praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Parohia Checea Română din Protopopiatul Timişoara I şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, în mijlocul credincioşilor a fost prezent Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de pr. paroh Gheorghe Cucu. La slujbă au participat numeroşi enoriaşi, elevi de la şcoala din localitate şi vârstnici de la Aşezământul social „Sfântul Ierarh Nicolae” al Arhiepiscopiei Timişoarei din parohie, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. În cadrul slujbei, Preasfinţitul Paisie a rostit celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a subliniat înţelesurile duhovniceşti ale acestui mare praznic. După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârşit Vecernia Rusaliilor. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral „Teoforos”, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, Darius Herea, Valentin Birău, George Giurgiu)