Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a liturghisit duminică, 17 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din parohia românească cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfinții Ma
S-a deschis cabinetul stomatologic de la Spitalul „Providenţa“
Începând din această săptămână, Spitalul "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pune la dispoziţia pacienţilor săi şi serviciile unui cabinet stomatologic, completând, astfel, aria de servicii medicale oferite până acum. De la 1 aprilie cabinetul va încheia contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, astfel încât unele servicii vor putea fi decontate.
Ideea înfiinţării unui cabinet stomatologic la Spitalul "Providenţa" s-a înfiripat la sfârşitul anului trecut, când conducerea instituţiei a şi demarat lucrările de amenajare a spaţiului. Acestea au fost finalizate la sfârşitul lunii ianuarie, iar după instalarea aparaturii şi a dotărilor specifice, pe 22 februarie cabinetul a fost sfinţit de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, şi dat în folosinţă. "Această iniţiativă se integrează în complexul spitalicesc mai larg şi nu este una întâmplătoare. Totul este bine structurat, având etape de parcurs şi ţinte de atins. Acest cabinet reprezintă un element suplimentar şi de aceea mulţumesc lui Dumnezeu pentru că găseşte printre oameni braţe şi minţi, astfel încât să prelungească atitudinea Sa creatoare", a spus, după oficierea slujbei de sfinţire, IPS Teofan. Înfiinţarea cabinetului stomatologic de la "Providenţa" a răspuns, practic, cerinţei pacienţilor spitalului, mulţi dintre aceştia dorind să-şi poată trata şi afecţiunile dentare în cadrul spitalului. Dotat cu aparatură performantă, de ultimă generaţie, Cabinetul "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" este deschis zilnic şi deserveşte atât pacienţi copii, cât şi adulţi. Aici sunt aşteptate persoanele care doresc o simplă consultaţie, cele cărora li se recomandă un tratament stomatologic de durată, dar şi urgenţele stomatologice. Singurele servicii care, deocamdată, nu sunt asigurate în acest cabinet sunt cele de pedodonţie (tratamentul specific al dinţilor de lapte şi al dinţilor permanenţi tineri) şi ortodonţie (disciplina stomatologiei care se ocupă de alinierea dinţilor şi aşezarea în poziţie corectă a maxilarelor). "Cabinetul a fost dotat la ultimele standarde în domeniu, cu aparatură nouă, cu sprijinul domnului Constantin Comănescu. Pentru moment funcţionăm doar cu un medic şi un asistent. Dacă adresabilitatea va creşte, cu siguranţă echipa se va mări. Intervenţiile de chirurgie maxilo-facială sau manoperele de mai mare amploare, care sunt în sfera chirurgiei maxilo-faciale, vor fi efectuate de dr. Ioana Truşcă, specialist chirurgie orală şi maxilo-facială", a explicat dr. Mihaela Şargu, medicul dentist al cabinetului. "Preţurile pe care le practicăm sunt mai mici" Deocamdată, manoperele realizate în cadrul Cabinetului "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" se plătesc integral. Începând cu 1 aprilie, însă, va fi încheiat un contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, astfel încât unele servicii vor putea fi decontate. Altfel spus, pacienţii vor beneficia gratuit de unele manopere, în baza unei trimiteri de la medicul de familie. "Foarte puţine dintre serviciile stomatologice sunt decontate prin sistemul de asigurări, însă noi considerăm că preţurile pe care le practicăm sunt mai mici şi, deci, mai accesibile pacienţilor. Cei care urmează un tratament la noi beneficiază, practic, de scutirea plăţii consultaţiei", a precizat dr. Mihaela Şargu. Cei care doresc să beneficieze de serviciile Cabinetului stomatologic "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" se pot programa în avans sau se pot prezenta de luni până miercuri, între orele 10:00-14:00, iar marţi şi joi între orele 14:00-18:00, direct la cabinetul situat în clădirea corpului administrativ al Spitalului "Providenţa". Servicii medicale complete la Spitalul Providenţa" Spitalul "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este prima unitate medicală de acest tip din structura Bisericii Ortodoxe Române, înfiinţată după 1989. Proiectul acestui spital a fost iniţiat în 1998 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi apoi a fost continuat de către Înalt Preasfinţitul Teofan, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Din februarie 2008, spitalul a primit aviz de funcţionare din partea Ministerului Sănătăţii, iar activitatea de internare continuă a început în aprilie 2009. Din punct de vedere medical, spitalul este subordonat Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Iaşi, ca şi celelalte unităţi medicale locale, iar din punct de vedere patrimonial aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Spitalul oferă servicii clinice şi de specialitate din sfera chirurgiei generale, chirurgiei vasculare, ATI, medicină internă, ginecologie, oftalmologie, reumatologie, balneologie, reflexoterapie, radiologie, laborator de analize medicale. De asemenea, spitalul oferă consultaţii în ambulatoriu şi o întreagă gamă de servicii medicale în baza de tratament balneofizioterapie.