În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 22 decembrie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ibănești, Protopopiatul Bârlad, județul Vaslui. Din
S-a deschis Centrul de Incluziune Socială
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, alături de partenerii săi, a deschis ieri, 28 septembrie, Centrul Regional de Incluziune Socială Alba. Evenimentul festiv a avut loc la Sala de Conferinţe a Hotelului Parc din Alba Iulia, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei.
Centrul Regional de Incluziune Socială Alba este înfiinţat prin proiectul "Tranziţie spre libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială", implementat de Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană, în parteneriat cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, ARPEGE - Action Reparatice, Prestation et Guidance Educative - Belgia, Asociaţia KELSEN - România, Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Ploieşti, Organizaţia High: Five - Danemarca, Fundaţia de Îngrijiri Comunitare şi vizează creşterea şanselor de inserţie în comunitate şi pe piaţa muncii a persoanelor private de libertate din Penitenciarele Aiud şi Târgu Mureş. Perioada de derulare a proiectului este ianuarie 2011 - ianuarie 2014. În cadrul evenimentului au fost prezentate şi discutate temele de la care au pornit iniţiativele de relansare în comunitate a persoanelor private de libertate în cadrul Centrului Regional de Incluziune Socială Alba, principalele obiective care sunt urmărite înainte şi după reinserţia persoanelor amintite în societate, implicit pe piaţa muncii, precum şi detalierea activităţilor centrului. Revenirea la o viaţă normală a deţinuţilor Toate aceste subiecte au fost dezbătute în cadrul mesei rotunde cu tema "Rolul activ al instituţiilor din comunitate în reinserţia socială a deţinuţilor". Conştienţi fiind de pericolul pe care îl reprezintă în lumea de astăzi (şi nu numai) incapacitatea de integrare în societate a persoanelor private de libertate, grija pentru cei care au ispăşit o pedeapsă nu trebuie trecută pe planul doi în ceea ce priveşte importanţa relansării lor ca persoane apte de muncă şi de revenire la o viaţă normală din punct de vedere social. Tocmai de aceea, Biserica, prin acţiunile şi proiectele pe care le derulează la acest nivel, vine în sprijinul celor cu astfel de nevoi, încercând o reintegrare a lor în familie, în societate, în lume, cu ajutorul învăţăturilor de bună credinţă, după cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: "În temniţă am fost şi M-aţi cercetat".