Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului în mijlocul credincioșilor Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din orașul Oravița,
S-a lansat cartea Sfântului Antim Ivireanul, „Scrieri“
Un nou volum de texte ale Sfântului Ierarh Antim Ivireanul a văzut lumina tiparului, lansarea acestuia având loc sâmbătă, 12 noiembrie în Sala "Mitropolit Conon" a Bibliotecii Sfântului Sinod din incinta Mănăstirii Antim. Lansarea cărţii Sfântului Antim Ivireanul, "Scrieri", marchează încheierea reeditării integrale a operei Sfântului Antim, evenimentul de sâmbătă bucurându-se de prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Lucrarea, apărută la Editura Basilica a Patriarhiei Române şi coordonată de arhimandritul Mihail Stanciu şi academicianul Gabriel Ştrempel, a fost primită cu drag de un mare număr de cercetători sau iubitori ai învăţăturilor Sfântului Antim. De aceea numeroşi profesori universitari, cercetători ai vieţii şi operei sfântului, precum şi iubitori de carte s-au aflat sâmbătă la lansarea cărţii. În cuvântul adresat celor prezenţi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat contribuţia Sfântului Ierarh Antim la formarea limbii bisericeşti româneşti, dar şi a limbii literare româneşti. "Suntem bucuroşi când vedem că se exprimă recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la formarea spirituală a poporului român şi la formarea lui culturală. Recunoştinţa este virtutea cea mai mare a creştinului şi a Bisericii întregi. De aceea, activitatea supremă a Bisericii este Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie euharistică, recunoscătoare sau mulţumitoare. Este deosebit de semnificativ faptul că Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, pe lângă faptul că este ctitor de limbă română bisericească şi promotor al limbii literare româneşti, este şi un mare păstor de suflete. Este un dascăl al pocăinţei şi un dascăl, învăţător şi făptuitor al milosteniei". Textele apărute în acest volum sunt mai puţin cunoscute publicului larg, însă importante, de aceea au şi fost publicate în volum. "Sfântul Antim a realizat în scrierile sale o sinteză a învăţăturii ortodoxe aşa cum nu prea găsim în corespondenţii lui din toată lumea ortodoxă. Chipurile Noului şi Vechiului Testament reprezintă o adevărată istorie a mântuirii în imagini, pentru că ele cuprind toate personalităţile care s-au imprimat în istoria mântuirii noastre. El a realizat şi o prezentare iconografică a acestora, conform erminiilor. Opera lui este originală şi nu se găseşte în nici o altă ţară", a explicat arhimandritul Mihail Stanciu, coordonator al lucrării. Cartea mai cuprinde hrisovul arhieresc al Mănăstirii Antim, acest frumos lăcaş de cult şi de cultură din Capitală, precum şi informaţii care arată că aici a funcţionat prima bibliotecă publică de împrumut şi totdată prima şcoală de preoţi din Bucureşti, dar şi despre rânduielile mănăstirii. "Bucuria mea este cu atât mai mare astăzi, cu cât pentru prima dată opera Sfântului Antim este difuzată în două ipostaze. Prima dată "Didahiile" şi separat "Scrierile" celelalte, zise mai mărunte, ale lui Antim Ivireanul, care se dovedesc totuşi deosebit de interesante şi bine structurate", a explicat academicianul Gabriel Ştrempel, coordonator al lucrării.