Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a găzduit, în după-amiaza zilei de miercuri, 27 noiembrie 2024, ediția întâi a Simpozionului Național „Educația religioasă în contextul globalizării”.
S-au aprobat normele igienice pentru produsele tradiţionale
▲ „Eu nu-i solicit producătorului secretul reţetei, ci să aibă apă caldă sau rece, să aibă o podea salubră şi tot ceea ce face să fie igienizat ▲ Pe mine mă interesează să fie un produs manipulat şi transportat în condiţii de igienă“, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş ▲
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că instituţia pe care o conduce a elaborat ordinul privind normele igienice şi sanitar-veterinare pentru produsele tradiţionale şi ecologice. Radu Roatiş a precizat că autorităţile nu sunt interesate de ce anume conţine reţeta unui astfel de produs, păstrându-se astfel secretul producătorului, ci ca tot ceea ce prepară acesta să se facă în condiţii igienice. „Eu nu-i solicit secretul reţetei, ci să aibă apă caldă sau rece, să aibă o podea salubră şi tot ceea ce face să fie igienizat. Pe mine mă interesează să fie un produs manipulat şi transportat în condiţii de igienă“, a declarat Radu Roatiş. Preşedintele ANSVSA a subliniat că, alături de igienă, este foarte important să se cunoască şi traseul produsului de la producător până la consumator, pentru ca, în cazul unei toxiinfecţii alimentare, să se poată stabili originea lor. Şeful ANSVSA a mai spus că ministerul de resort va elabora, în perioada următoare, un ordin cu privire la produsele tradiţionale şi ecologice, în care se vor regăsi şi normele sanitar-veterinare. Potrivit datelor prezentate de conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în România sunt înregistrate, la ora actuală, peste 1.800 de astfel de produse. Promovarea normelor europene, prin intermediul Bisericii Cu ocazia conferinţei susţinute la Alba Iulia, preşedintele ANSVSA a declarat că este posibil să solicite ajutorul Bisericii Ortodoxe Române, în vederea promovării regulilor europene cu privire la sacrificarea şi bunăstarea animalelor. Radu Roatiş a precizat că autorităţile române au depus la Comisia Europeană (CE) un plan ce se va derula în următorii trei ani şi care vizează sacrificarea animalelor. „Vom solicita ajutorul Bisericii Ortodoxe Române, prin toate variantele pe care le are la dispoziţie, biserici, şcoli, să se implice în proiectul nostru“, a declarat preşedintele ANSVSA.