De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Să facem din ajutorarea aproapelui un program al vieţii”
„Samarineanul milostiv este chipul iubirii lui Hristos în oameni”, a subliniat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în cuvântul de învăţătură rostit duminica, 15 noiembrie 2020, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale. În Duminica a 25-a după Rusalii, în bisericile ortodoxe a fost citit pasajul evanghelic de la Sfântul Evanghelist Luca în care este relatată Pilda samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). Părintele Patriarh Daniel a precizat că această Evanghelie ne cheamă să facem din ajutorarea aproapelui un program al vieţii.
Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat faptul că Biserica a rânduit ca la începutul Postului Naşterii Domnului sau Crăciunului să fie citită Evanghelia în care este prezentată parabola samarineanului milostiv, întrucât aceasta conţine patru mari învăţături duhovniceşti. „În primul rând, Pilda samarineanului milostiv ne prezintă taina mântuirii neamului omenesc prin Iisus Hristos şi, în acelaşi timp, ea este un model pentru viaţa Bisericii şi pentru viaţa fiecărui creştin. În al doilea rând, vindecarea rănilor celui căzut între tâlhari, prin ungere cu untdelemn şi cu vin, prefigurează sau simbolizează vindecarea oamenilor de boala păcatului, prin Taina Botezului şi prin Taina Sfintei Euharistii, care înseamnă harul vindecător şi mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos. În al treilea rând, Evanghelia de astăzi ne arată că, de fapt, casa de oaspeţi la care este dus omul rănit pentru îngrijire şi vindecare simbolizează Biserica lui Hristos în care oamenii răniţi de multe patimi găsesc vindecare şi mântuire. În al patrulea rând, Pilda samarineanului milostiv a inspirat de-a lungul istoriei întreaga operă filantropică sau caritabilă a Bisericii”, a explicat Preafericirea Sa.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că acea coborâre a unui om de la Ierusalim la Ierihon şi căderea sa între tâlhari au înţelesul de degradare a naturii umane, prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. „Omul care cobora de la Ierusalim la Ierihon reprezintă simbolic întreg neamul omenesc, ce a intrat într-o stare de decădere, de mergere spre moarte sufletească şi apoi şi spre moarte fizică (...). Înomenirea Fiului veşnic al lui Dumnezeu şi venirea Lui în lume ca Om smerit şi ca Vindecător de suflete şi de trupuri sunt simbolizate de samarineanul milostiv. Casa de oaspeţi reprezintă Biserica şi, de aceea, Sfinţii Părinţi au interpretat că acei doi dinari pe care samarineanul milostiv i-a dat stăpânului casei de oaspeţi simbolizează Vechiul şi Noul Testament pe care Dumnezeu le-a lăsat ca izvoare vindecătoare, luminătoare ale vieţii şi călăuzitoare spre unirea oamenilor cu Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Biserica nu este tribunal, ci spital, în care oamenii se vindecă de patimi, de tot ceea ce este degradant şi foarte vătămător pentru suflet. Cei doi dinari pot să reprezinte şi cele două porunci: iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi iubirea faţă de semeni prin fapte bune”.
În continuare, Părintele Patriarh Daniel a arătat că de-a lungul veacurilor Pilda samarineanului milostiv a inspirat lucrarea filantropică a Bisericii: „De la samarineanul milostiv a învăţat Biserica să facă operă samarineană. Chiar aşa se numeşte adesea, în scrierile bisericeşti, lucrarea social-filantropică a Bisericii sau lucrarea caritabilă. Aşa au apărut spitale cu numele «Bunul Samarinean», au apărut case pentru îngrijirea celor săraci, bătrâni şi bolnavi, dar şi pentru ajutorarea văduvelor, orfanilor şi călătorilor. Această lucrare filantropică izvorâtă din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos a făcut ca Evanghelia să nu rămână o simplă istorioară frumoasă, ci să devină un program”.
Preafericirea Sa a explicat apoi cine este aproapele nostru: „Foarte adesea se consideră că aproapele nostru este cel din familia noastră, sau din neamul nostru, sau prietenul nostru (...). Mântuitorul ne arată că aproapele nu se defineşte doar prin legătura de sânge, de neam, ci aproapele poate să fie orice om care ajută pe semenul lui aflat în dificultate. Deci, interpretarea corectă a noţiunii de «aproapele» nu este legată spaţial, ci spiritual, nu este vorba de o distanţă geografică, ci de calitatea relaţiilor dintre oameni. Aproapele poate să fie un necunoscut, dar care are simţul compasiunii. Astăzi, din nefericire, mulţi părinţi nu mai sunt aproapele pentru copiii lor, deoarece i-au abandonat. Adesea, copiii nu mai sunt aproapele pentru părinţii lor, pentru că i-au părăsit, au plecat departe şi au uitat de ei. Calitatea relaţiilor dintre oameni face pe cineva să fie aproapele nostru, iar adesea aproapele nu este numai cel care ajută pe semenii aflaţi în dificultate, ci şi cel care are nevoie de ajutorul nostru. De aceea, Biserica Ortodoxă Română, după ce a obţinut libertatea după schimbările din 1989, a revenit la tradiţia de lucrare social-filantropică. S-au înfiinţat case pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale, cantine pentru săraci etc., astfel încât astăzi avem peste 800 de instituţii şi programe filantropice în Patriarhia Română”. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat ca mai ales în această perioadă a Postului Crăciunului să răspundem şi noi cu iubire milostivă, „prin ajutorarea celor bolnavi, săraci, bătrâni şi singuri şi aşa vom simţi bucuria prezenţei iubirii milostive a lui Hristos în viaţa noastră”.
La final, Patriarhul României a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ. „Sfântul Paisie de la Neamţ este cunoscut pentru că a tradus din greceşte în limba slavonă, cu ajutorul ucenicilor săi români, Filocalia, iubirea de frumuseţe spirituală, netrecătoare. Astfel, cu un an înainte de moartea sa, în 1793, a apărut la Moscova celebra Filocalie în limba slavonă, care a avut o influenţă deosebită asupra spiritualităţii ortodoxe din Rusia şi Ucraina şi din toate ţările slave (...). Sfântul Cuvios Paisie a fost un dar al Ucrainei pentru Ţările Române şi pentru întreaga Ortodoxie, după cum Sfântul Petru Movilă a fost un dar al românilor pentru Ucraina”, a subliniat Preafericirea Sa.