Să ne ferim atât de focul păcatelor, cât și de apa indiferenței

În Duminica a 10-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Altarul de vară din apropierea Catedralei Patriarhale din Bucureşti de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii prezenți au ascultat, la momentul rânduit, un cuvânt de învățătură în cadrul căruia ierarhul a făcut referire atât la pericopa evanghelică duminicală care istorisește despre tânărul posedat pe care tatăl său îl aduce, cu nădejde, la Hristos ca la ultima speranță, cât și la Sfântul Ioan Botezătorul, care și-a pecetluit mărturisirea în Hristos prin sângele său mucenicesc.

„Tânărul era aruncat de diavolul când în foc, când în apă. Aceasta înseamnă, privind duhovnicește, că firea omenească este aruncată când în focul patimilor, care sunt distructive, când în apa nepăsării sau a leneviei, care, de asemenea, distruge sufletul. Într-un astfel de impas se aflau și cei care cârmuiau Israelul în timpul viețuirii Sfântului Ioan Botezătorul. Este vorba despre Irod Antipa, care domnea la răsărit de Iordan, unde Sfântul Ioan chema la pocăință, învățând poporul să respecte dreptatea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan a fost ultimul proroc al Vechiului Testament, având misiunea supremă de a arăta lui Israel pe Cel care avea să îi ridice păcatele, pe Cel care avea să împace lumea cu Dumnezeu, ștergând prin jertfa Sa păcatul neascultării. Sfântul Ioan îl vedea pe Irod aruncat pe de o parte în focul patimilor, căci s-a căsătorit cu soția fratelui său, Filip, săvârșind astfel incest, fiind aceasta necinste în fața lui Dumnezeu și în fața poporului. Astfel, Sfântul Ioan, ca un alt Ilie, îi mustra pe Irod și pe Irodiada. Irod primea parțial cuvintele aspre ale sfântului, în timp ce Irodiada era aprinsă de ură, voind să curme mustrarea cea dreaptă care se auzea pretutindeni. În același timp, și Irod se temea ca Ioan Botezătorul, fiind cunoscut ca om sfânt și drept, venerat și ascultat de tot poporul, nu cumva să ridice poporul împotriva sa și să îl izgonească din scaunul regal. Pe de altă parte, focul patimilor lui Irod era stins de apa indiferenței, a neluării aminte”, a explicat PS Părinte Ieronim Sinaitul.

În continuare, Preasfinția Sa a ilustrat momentul uciderii slujitorului dreptății, la petrecerea dată de Irod în cetatea Maherus, care se afla în vecinătatea locului unde boteza Ioan, în repejunile Iordanului, la cererea Irodiadei, a cărei fiica, Salomeea, în urma unui dans impresionant a primit făgăduința regelui de a-i dărui ceva, spre răsplătire că l-a bucurat pe rege și pe mesenii săi importanți.

„Părticele din trupul Sfântului Ioan au fost duse în diferite zone ale lumii creștine: în Italia, Franța, Germania, Rusia. Cele mai importante fragmente însă din moaștele Sfântului Ioan, atunci când vremurile dificile au venit peste creștinii de la Răsărit, au fost duse de prin Constantinopul și Antiohia sau din Damasc la Sfântul Munte Athos, de unde am primit și noi o părticică importantă, care a ajuns la noi în țară, la Mănăstirea Plumbuita, prin rânduiala lui Dumnezeu și voia Sfântului, care a văzut evlavia deosebită a poporului român. Căci după numele Sfintei Fecioare Maria, poporul român a dăruit fiilor săi peste un milion și mai bine numele de Ioan”.

La final ierarhul a punctat învățătura care se desprinde din Evanghelia duminicii, arătând că Sfântul Ioan, cel care ne este al doilea cel mai puternic rugător după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu înaintea Mântuitorului Hristos, ne învață pocăința și asceza: „să ne înfrănăm de la rău, de la păcatul îngâmfării, al mândriei, să ne ferim de păcatul îmbuimbării, al beției și al desfrânării, care l-au desfigurat pe regele Irod și l-au făcut călău. Să ne ferim, deci, atât de focul păcatelor, cât și de apa indiferenței, delăsării, de tot ce poate să ne învingă voința”.  

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.