Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Să promovăm cooperarea, nu confruntarea dintre Statul laic şi cultele religioase autonome

Să promovăm cooperarea, nu confruntarea dintre Statul laic şi cultele religioase autonome

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ziarul Lumina - 27 Iul, 2010

În legătură cu Răspunsul Asociaţiei Secular-Umaniste din România (ASUR) la observaţiile Biroului de presă al Patriarhiei Române, facem următoarele precizări:

1. Secularizarea averilor mănăstireşti a cuprins toate proprietăţile bisericeşti, nu doar cele ale mănăstirilor închinate

Ne surprinde faptul că reprezentanţii ASUR nu ştiu că prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti, adoptată şi publicată în ziua de 17/29 decembrie 1863, au fost confiscate în mod nediscriminatoriu de către stat atât proprietăţile mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte, cât şi a celor neînchinate. Astfel, art. 1 al Legii preciza: "Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului". Potrivit istoricului Constantin C. Giurăscu ("Viaţa şi opera lui Cuza Vodă", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 148-149) în Ţara Românească mănăstirile neînchinate deţineau 16,55% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării (mănăstirile închinate deţineau 11,14%), iar în Moldova mănăstirile neînchinate deţineau 12,16% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării (mănăstirile închinate deţineau 10,17%). De exemplu, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-au fost confiscate prin Legea de secularizare aproximativ 300.000 ha de teren agricol şi forestier.

Dacă mănăstirilor de la Locurile Sfinte li se aloca, drept despăgubire cu titlul de sprijin, o sumă compensatorie, chiar dacă neacordată în final, în schimb, pentru proprietăţile bisericeşti ale mănăstirilor neînchinate nu s-a prevăzut nici o măsură compensatorie în Legea de secularizare.

În acest context, menţionăm faptul că, până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proprietăţile bisericeşti, autonome şi neînchinate erau administrate în cele două Principate, Ţara Românească şi Moldova, de Casa Centrală a Bisericii, veniturile realizate fiind utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, construirea şi repararea de biserici, salariile clerului, dar şi pentru opera socială sau înfiinţarea de şcoli şi asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica contribuia cu bani la dezvoltarea învăţământului românesc, dar şi cu numeroase terenuri intravilane, acordate în mod gratuit, pe care au fost construite şcoli, realitate care se poate constata astăzi în multe localităţi, unde şcoala este construită în imediata vecinătate a bisericii.

În anul 1860, veniturile Casei Centrale din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deşi statul nu ar fi trebuit să aibă nici un drept asupra acestora. În consecinţă, statul şi-a luat responsabilitatea sprijinirii unităţilor de cult şi a personalului bisericesc. În anul 1863, a fost adoptată Legea clerului de mir şi a seminariilor care prevedea salarizarea preoţilor de la bugetul de stat, iar anul următor, prin Legea pentru reglementarea proprietăţilor rurale s-a prevăzut să se dea bisericilor un lot de pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială.

Aceste suprafeţe agricole asigurau însă venituri modeste, aşa cum reiese din analiza situaţiei cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreţine integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene şi 3% dintre cele din Regat.

Aceste terenuri agricole şi forestiere, ca şi celelalte proprietăţi ale cultelor, au fost confiscate de către regimul comunist din România, după anul 1948.

După anul 1990, Legea 18/1991 a fondului funciar a limitat suprafeţele care puteau fi retrocedate parohiilor la 5 ha, diferenţa de proprietate nefiind obţinută, în majoritatea cazurilor, nici până astăzi, după modificările legislative din anii 1997, 2000 şi 2005. Biserica a avut înainte de regimul comunist admirabile instituţii de administrare a averilor sale (Casa Bisericii, epitropii, eforii, fundaţii) care îi permiteau să susţină aşezăminte sociale, şcoli, spitale, orfelinate şi să ajute familii sărace. În prezent, o mare parte a proprietăţilor ei sunt încă în posesia statului, situaţie regretabilă la 20 de ani de la căderea regimului comunist din România.

2. Sprijinul de la bugetul de stat nu acoperă decât parţial cheltuielile cultelor

Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase. În Biserica Ortodoxă Română sunt foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor. De exemplu, în Administraţia patriarhală doar o treime dintre salariaţi beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, iar două treimi sunt plătiţi integral din fondurile proprii ale Bisericii. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cheltuielile pentru întreţinerea clădirilor şi plata utilităţilor (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc.), care sunt asigurate, cu mari eforturi, numai din veniturile proprii obţinute din producerea şi comercializarea de lumânări, calendare, cărţi şi obiecte religioase, vin liturgic şi unele chirii.

Întreţinerea şi repararea lăcaşurilor de cult, multe dintre acestea monumente istorice, au de asemenea o pondere importantă între cheltuielile pe care unităţile de cult le fac, cel mai adesea fără nici un sprijin al statului. Patrimoniul Bisericii este alcătuit, în majoritate, din lăcaşuri de cult şi din clădiri vechi, care necesită investiţii importante pentru o funcţionare normală.

Nealocarea în bugetul de stat pe 2010, în afară de sprijinul financiar pentru salariile personalului deservent, a nici unui ban pentru activităţi edilitare, sociale şi educaţionale, creează în cazul Bisericii Ortodoxe Române dificultăţi în susţinerea amplei opere sociale şi educaţionale pe care o desfăşoară la nivel naţional.

Cele câteva exemple de fonduri oferite prin Hotărâri de Guvern unor unităţi de cult ortodoxe sunt izolate şi irelevante pentru fondul general al problemei. De altfel, toate fondurile de la bugetul public acordate cultelor sunt controlate şi verificate periodic de Curtea de Conturi şi alte instituţii publice abilitate, în ceea ce priveşte respectarea destinaţiei şi a corectitudinii folosirii acestora.

Obiecţia ASUR la Anexa XII, art. 8, par. 2 din Legea salarizării unitare (330/2009), privind posibilitatea majorării numărului de posturi pentru personalul clerical nu se justifică, deoarece majorarea numărului de posturi este legată de extinderea activităţilor pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Bisericii, în beneficiul unui număr cât mai mare de oameni în nevoi. În acest context, îi informăm pe reprezentanţii ASUR că deşi în ultimii ani Biserica Ortodoxă Română şi-a intensificat activitatea pe care o desfăşoară în societate, din anul 2008 nu a mai fost prevăzut nici un post suplimentar cu contribuţie de la bugetul de stat.

3. Contribuţiile financiare de la serviciile religioase susţin activitatea parohiilor

Referitor la contribuţiile benevole pentru oficierea serviciilor religioase (botezuri, căsătorii, înmormântări), îi informăm pe reprezentanţii ASUR că valoarea acestora este stabilită în fiecare parohie de către adunarea parohială la propunerea Consiliului parohial, în funcţie de posibilităţile materiale ale comunităţii de credincioşi (cazurile sociale beneficiază de gratuitate şi de sprijin din partea parohiilor). Contribuţiile sunt înregistrate în evidenţa contabilă a fiecărei parohii (supuse controlului financiar intern), fiind folosite pentru întreţinerea lăcaşului de cult şi completarea salariilor personalului deservent (majoritatea asigurate integral din veniturile parohiilor). În plus, pe lângă numeroase parohii funcţionează aşezăminte sociale (cantine, cabinete medicale, case pentru vârstnici etc.), finanţate parţial sau integral din veniturile proprii. Încercarea de generalizare, fără discernământ, din partea ASUR a unor cazuri izolate de indisciplină financiară în astfel de situaţii dovedeşte necunoaşterea modului de organizare şi funcţionare a unităţilor bisericeşti ortodoxe (parohie, mănăstire, protoierie, eparhie şi patriarhie) şi a modului corect de gestionare a fondurilor în raport cu cei care le oferă. Aşa se explică construirea celor peste 2.000 de lăcaşuri de cult şi organizarea celor aproape 500 de aşezăminte sociale - inclusiv cabinete medicale - de către Biserica Ortodoxă Română în ultimii 20 de ani cu fonduri provenite, în cea mai mare parte, de la credincioşi. În ceea ce priveşte celelalte comentarii ale reprezentanţilor ASUR, acestea sunt doar încercări nereuşite de justificare a unei atitudini ostile programate faţă de cultele religioase, întrucât secularismul antireligios şi umanismul autosuficient sunt notele fundamentale ale asociaţiei respective.

În concluzie, considerăm că, mai ales în vremuri de crize multiple, trebuie promovată cooperarea, nu confruntarea, între Statul laic şi cultele religioase autonome spre binele comun al societăţii.