În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Samarineanca preînchipuie popoarele care cred în Hristos
În toate bisericile ortodoxe s-a citit în Duminica a V-a după Sfintele Paşti pericopa evanghelică în care este prezentată întâlnirea Mântuitorului cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală, informează Radio TRINITAS şi Agenţia BASILICA.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preafericirea Sa a explicat semnificaţia întâlnirii dintre Domnul Iisus Hristos şi femeia samarineancă: "Mântuitorul Iisus Hristos în această Evanghelie vorbeşte în mod deosebit despre importanţa apei celei vii, adică despre importanţa harului mântuitor care izvorăşte din Dumnezeu. Evanghelia ne arată trei lucruri deosebite, cu o semnificaţie profundă pentru viaţa noastră. În primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos schimbă atitudinea oamenilor între ei, în relaţiile dintre ei. În al doilea rând schimbă viaţa omului păcătos într-o viaţă duhovnicească, curată şi sfântă. Şi în al treilea rând cheamă la mântuire pe toţi oamenii, indiferent de credinţă şi de etnie. Îi cheamă la El ca să creadă în El şi să dobândească mântuirea şi viaţa veşnică." Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat şi dimensiunea misionară a femeii samarinence după întâlnirea cu Mântuitorul Iisus: "Femeia samarineancă devine o misionară. Ea preînchipuie, prefigurează multele popoare păgâne care prin credinţa lor în Hristos vor intra în Biserică. De unde ştim acest lucru? Aşa cum ne arată Fericitul Augustin, femeia misionară, trimisă de Mântuitorul Hristos prin lucrarea harului mântuitor în sufletul ei, reprezintă adunarea tuturor popoarelor care cred în Hristos, alături de iudei în Biserica lui Hristos. Şi misiunea aceasta, convertirea, lucrarea aceasta este numită "seceriş" în Evanghelie. Deşi nu era timpul secerişului, El spune: "Iată, ridicaţi ochii şi vedeţi holdele albe care sunt gata spre seceriş" (Ioan 4, 35). Nu era vorba de spice, ci de mulţimea samarinenilor care, prin femeia samarineancă, în care lucra acum harul mântuitor al lui Hristos, se vor converti, vor crede în Hristos."