„Samarineanul milostiv este chipul iubirii lui Hristos în oameni”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 10 noiembrie 2024, un cuvânt de învăță­tură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a subliniat că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii (Luca 10, 25-37) ne arată în esență că „samarineanul milostiv este chipul iubirii lui Hristos în oameni”.

Patriarhul României a arătat principalele trei mari învățături duhovnicești care se desprind din pasajul evanghelic rânduit: „În primul rând, Pilda samarineanului milostiv este o tâlcuire a tainei mântuirii lumii prin Iisus Hristos, dar și o lumină pentru lucrarea filantropică a Bisericii și a fiecărui creștin în parte. În al doilea rând, vindecarea rănilor celui căzut printre tâlhari cu ungere cu untdelemn și turnare de vin pe ele înseamnă vindecarea oamenilor de rănile păcatelor prin Botez și Maslu, dar mai ales prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. În al treilea rând, casa de oaspeți în care se vindecă cei răniți de multe păcate și patimi este Biserica”.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a tâlcuit semnificația traseului pe care îl urma omul tâlhărit. „Coborârea de la Ierusalim la Ierihon reprezintă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu. Omul căzut între tâlhari reprezintă pe Adam, care prin neascultare de Dumnezeu s-a făcut purtător de multe ispite și răni din partea vrăjmașilor demoni și aceasta a dus cu timpul la înstrăinarea omenirii de Dumnezeu, la multe păcate și multe patimi, care apoi au dus la moartea fizică a oamenilor, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel că plata păcatului este moartea. Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon, ca taină a degradării ființei umane, este simbolizată prin această distanță pentru că Ierusalimul simboliza Raiul pe care l-au pierdut strămoșii noștri prin păcatul neascultării, iar Ierihonul simboliza lumea. Omul a fost scos din Rai și a rămas în lume pentru a se osteni, a cultiva pământul și a se pocăi. Deci, Dumnezeu i-a dat canon de pocăință pentru îndreptare”, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În încheiere, Preafericirea Sa a explicat că această parabolă a inspirat opera filantropică a Bisericii de-a lungul veacurilor. „Biserica a fost inspirată de această Evanghelie și a construit case pentru oas­peți, pentru călători, spitale pentru bolnavi, case pentru bătrâni, cămine pentru copii și multe forme de ajutorare a celor suferinzi, pentru că iubirea milostivă a lui Hristos, care ajută pe cel aflat în suferință, dacă este prezentă în sufletul creștinului, acesta devine aproapele celui aflat în nevoi și în suferințe, chiar dacă nu este de același neam, aceeași vârstă sau profesie. Uneori, un străin poate să ajute mai mult decât un prieten. Sunt părinți care și-au abandonat copiii și nu mai sunt aproapele lor și sunt copii care și-au uitat părinții și nu mai sunt aproapele pentru părinții lor. Avem aici o definiție a aproapelui nu legată de spațiul geografic, ci de calitatea relațiilor dintre oameni, o abordare spirituală, nu spațială. Această Evanghelie a inspirat Biserica să împlinească programul pe care l-a dat Iisus. El nu a spus doar o istorioară frumoasă despre omul căzut între tâlhari și ajutat de un samarinean călător, ci la sfârșitul Evangheliei Iisus formulează un program scurt, energic, cuprinzător și dinamic: «Mergi și fă și tu asemenea»”, a precizat Patriarhul României.