În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
„Sănătate pentru sate” într-o comună din Prahova
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfăşurat sâmbătă, 3 noiembrie 2018, în comuna Talea din judeţul Prahova, cea de-a doua etapă a acţiunii cu numărul 56 a campaniei „Sănătate pentru sate”. La începutul săptămânii trecute, cu sprijinul Centrului Medical Polimed şi al companiei Medist, localnicii neasiguraţi din localitate au beneficiat de analize de sânge gratuite.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale au revenit sâmbătă în comun Talea cu rezultatele analizelor recoltate în prealabil şi cu o echipă de 25 de persoane formată din personal medical şi auxiliar. Au fost prezenţi medici cu următoarele specializări: medicină internă, diabet şi nutriţie, gastroenterologie, recuperare medicală, neurologie, dermatologie, psihiatrie şi psihologie. „Dacă marţi am fost şi am recoltat analize medicale pentru peste 100 de localnici din Talea, de această dată am revenit cu medicii specialişti. Această activitate a contat foarte mult pentru aceşti oameni izolaţi, până la care noi am urcat aproape 8 km prin serpentine. Menţionez faptul că vârstnicii ajung foarte greu în Câmpina, la prima unitate spitalicească. Un mare plus a fost pentru cei neasiguraţi, deoarece ei nu beneficiază nici de analize medicale, nici de consultații. Este un mare beneficiu pentru ei că au avut ocazia să poată fi investigaţi gratuit. De asemenea, a fost foarte important pentru cei nedeplasabili, pentru care am format echipa mobilă”, ne-a declarat Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
În cadrul acestei etape, toţi beneficiarii au fost investigaţi ecograf și EKG. „Este o campanie foarte utilă, care acoperă un spaţiu rămas gol al asistenţei medicale, în sensul că ne permite să asigurăm o asistenţă medicală de calitate şi cu consultaţii de specialitate, şi cu analize complete pacienţilor care au acces mai greu sau deloc la aceste analize”, a spus dr. Sorin Miron, medic de familie din comuna Talea.
Această acțiune a voluntarilor paraclisului Catedralei Naționale, organizată în două etape, conduce la o diagnosticare exactă a pacienților, mai ales în cazul celor care nu au mai făcut analize de mulți ani. „Este o oportunitate pentru acești oameni că am venit numeroși specialiști și că li s-au luat probele biologice cu puțin timp înainte, ajutându-ne astfel să punem un diagnostic corect. Datorită ecografului din dotare am putut oferi acestor oameni posibilitatea de a beneficia de ecografii abdominale, fiind pentru mulți dintre ei o noutate”, ne-a spus dr. Anca Oancea, medic de familie.
De asemenea, activitatea voluntarilor a fost sprijinită și de preotul care slujește în Parohia Talea. „Este bine-venită această acțiune, mai ales aici, într-o comunitate izolată, cu oameni bătrâni, cu pensionari, cu persoane în condiții materiale defavorabile, neasigurați medical”, a spus preotul paroh Constantin Toma.
Campania „Sănătate pentru sate” se desfăşoară în baza unui protocol între Ministerul Sănătăţii şi Patriarhia Română şi este iniţiată şi coordonată de arhimandritul Ciprian Grădinaru, campania numărând acum peste 7.600 de beneficiari.