„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Săptămâna Campaniei Globale pentru Educaţie
La Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir“ din Oradea s-a desfăşurat Campania Globală pentru Educaţie. Evenimentul desfăşurat anual, la nivel mondial, de o coaliţie de organizaţii neguvernamentale şi grupuri de cetăţeni din întreaga lume, are ca scop să atragă atenţia liderilor de opinie şi autorităţilor cu privire la faptul că trebuie să acţioneze pentru a opri marginalizarea copiilor cu dizabilităţi, pentru a le asigura dreptul la educaţie.
În acest an, sub sloganul „Egalitate de drepturi! Egalitate de şanse!“, Campania Globală pentru Educaţie are ca temă de interes accesul la o educaţie de calitate pentru copiii cu dizabilităţi. Pe durata Săptămânii Globale de Acţiune (5-11 mai 2014), în mii de şcoli din aproape 100 de ţări ale lumii s-au desfăşurat activităţi prin care elevii, profesorii şi invitaţii lor au încercat să atragă atenţia opiniei publice şi factorilor de decizie asupra faptului că dreptul la educaţie aparţine fiecărui copil şi dizabilitatea nu trebuie să reprezinte o barieră.
Campania organizată în România a fost susţinută şi promovată de Organizaţia „Salvaţi Copiii“ (coordonator naţional), împreună cu partenerii săi - Ministerul Educaţiei Naţionale, Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională „Step by Step“, Asociaţia OvidiuRo, World Vision România, Roma Education Fund Romania, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.
Importanţa integrării
Coordonatorul Campaniei Globale pentru Educaţie la nivelul Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir“ din Oradea a fost profesoara de religie Diana Nichita. Conducerea şcolii, reprezentată prin directoarea prof. dr. Viorica Popa, director adjunct Maria Bauman şi cadrele didactice implicate în derularea activităţilor, alături de elevii şcolii, au susţinut importanţa educaţiei pentru integrarea în şcolile de masă şi în societate a copiilor cu dizabilităţi, au discutat problema fondurilor necesare accesibilizării instituţiilor furnizoare de educaţie, pentru a asigura accesul copiilor cu dizabilităţi, formarea cadrelor didactice specializate pentru a se ocupa în şcolile de masă de aceşti copii etc.
La activitatea din 7 mai, desfăşurată la Şcoala „Dimitrie Cantemir“ din Oradea, au fost pr. prof. drd. Florin Negruţiu, inspector de Religie şi inspector pentru proiecte educaţionale din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi psiholog, drd. Alin Creţu, membru al Colegiului Psihologilor din România şi al Federaţiei Române de Psihoterapie.
Părintele inspector a vorbit copiilor şi cadrelor didactice prezente la activităţi, evidenţiind faptul că, pe lângă legislaţia în vigoare, care prevede dreptul la educaţie al copiilor cu dizabilităţi la educaţie, este foarte importantă şi mentalitatea societăţii şi dragostea şi grija pe care trebuie să o arătăm acestor copii. Alin Creţu a aplicat elemente de psihodramă pentru a-i ajuta pe elevi să înţeleagă modul de viaţă al copiilor cu dizabilităţi şi importanţa ajutorului dat în momentele cheie ale vieţii. (Prof. Diana Nichita)