Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Săptămâna culturală de la Vorona, deschisă la biserica din Joldeşti
▲ Duminică, 2 septembrie 2007, s-a deschis oficial săptămâna culturală de la Vorona ▲ Cu această ocazie, s-a sfinţit monumentul eroilor din sat, s-a lansat monografia bisericii din Joldeşti şi s-au expus icoanele elevilor şcolilor din comuna Vorona ▲ Întreaga săptămână va sta sub semnul culturii şi rugăciunii,
iar sâmbătă şi duminică vor avea loc slujbele de hram la cele două mari mănăstiri din zonă ▲ De peste 15 ani, comuna Vorona din judeţul Botoşani, cu o săptămână înainte de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, este gazda unor manifestări care marchează „săptămâna culturii voronene“, dar şi hramurile celor două mănăstiri de aici - Vorona şi Sihăstria Voronei - , ocrotite de Maica Domnului şi de Sfântul Onufrie de la Vorona. Preoţi din satele comunei, profesori de aici, oficialităţi, tineri şi bătrâni din Vorona, invitaţi de seamă, toţi sunt în aceste zile (2-9 septembrie) participanţi la evenimentele care fac din această comună, renumită pentru frumuseţea ei şi pentru locuitorii gospodari şi primitori, destinaţia majorităţii turiştilor şi a pelerinilor din Moldova. Sub genericul „Vorona, străveche vatră de credinţă şi cultură strămoşească“, manifestările fac din eveniment o adevărată sărbătoare, din care nu lipsesc rugăciunea, dialogul, dar şi momentele artistice. Organizatorii manifestărilor sunt Consiliul Local Vorona, Primăria Vorona, Direcţia pentru Cultură Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Tradiţiei Populare Botoşani, Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu“, Grupul Şcolar „Ştefan cel Mare“ din Vorona şi Căminul Cultural Vorona. Slujbele religioase au deschis manifestările Duminică, 2 septembrie 2007, în satul Joldeşti din comuna Vorona s-a deschis în mod oficial săptămâna culturii. Zeci de credincioşi au participat dimineaţă, începând cu ora 9.00, la Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, de preotul paroh Ioan Sandu. După Sfânta Liturghie, a fost dezvelit monumentul eroilor satului, construit cu mai mulţi ani în urmă de Grigore Smadici şi refăcut de curând de către fiii acestuia, la iniţiativa şi insistenţa preotului Ioan Sandu. După acest moment, trei preoţi din parohiile comunei Vorona, pr. Ioan Sandu de la Joldeşti, pr. Andrei Bucşa de la parohia Poiana şi pr. Cristian Ştefan de la Vorona Centru, au oficiat slujba de sfinţire a monumentului. Au fost prezenţi la eveniment directorii şcolilor generale din comuna Vorona, d-na Dana Pietraru, reprezentanta Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Culte, primarul comunei Vorona, dl. Aurel Ştefan, precum şi alte oficialităţi, profesori şi credincioşi. „După slujba de sfinţire, am pomenit pe toţi eroii satului întrucât am considerat că este o datorie a noastră să aducem acest omagiu celor care s-au luptat pentru păstrarea identităţii naţionale“, ne-a declarat pr. Ioan Sandu. După aceasta, oficialităţile locale prezente au depus coroane de flori la monument, după care primarul Aurel Ştefan a prezentat programul din această săptămână dedicată comunei Vorona şi a vorbit despre importanţa evenimentului. „La Joldeşti, prin strădania unor oameni de suflet, de aici, nu se uită trecutul. La Joldeşti se preţuieşte povestea satului!“, a subliniat primarul Aurel Ştefan. Joldeşti, locul unde Ştefan cel Mare a câştigat domnia În aceeaşi zi, la ora 12.30, la şcoala din Joldeşti, a avut loc un simpozion intitulat „Joldeşti - file de istorie“. Manifestarea a fost organizată cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la luptele din Joldeşti şi preluarea domniei Moldovei de către Ştefan cel Mare. Unii istorici consideră că aici, la Joldeşti, ar fi avut loc o parte din luptele dintre Ştefan cel Mare şi Petru Aron, în urma cărora marele domnitor ar fi preluat tronul şi a fost proclamat domn pe Câmpia Direptăţii. În contextul acestui simpozion, directorul adjunct al Grupului Şcolar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Vorona, d-na Violeta Coţoc, a prezentat argumentele unor istorici precum A. D. Xenopol, referitoare la lupta dintre uzurpatorul Petru Aron şi Ştefan cel Mare, desfăşurată în „tina de la Doljeşti“. Apoi, d-nul prof. Ionel Bejenaru, muzeograf principal al Muzeului Judeţean de Istorie din Botoşani şi membru în Asociaţia „Cultul eroilor“, a vorbit despre meritele fiilor satelor româneşti, implicit a celor din satul Joldeşti, în apărarea valorilor naţionale de-a lungul istoriei. În final, s-a prezentat monografia bisericii din satul Joldeşti, lucrare aparţinând lui Paul Croitoru, fiu al satului. „Este un lucru îmbucurător că şi fiii satului plecaţi din Joldeşti s-au întors pentru a pune în evidenţă valorile frumoase strămoşeşti. Lucrarea domnului Croitoru ne demonstrează acest lucru. Din iubire faţă de pământul satului natal a săvârşit o faptă frumoasă, publicând o bijuterie de monografie“, au fost cuvintele de mulţumire ale preotului Ioan Sandu. ▲ Manifestările cultural-religioase continuă la Vorona Ieri, la Vorona, manifestările culturale au continuat prin vizitarea muzeului sătesc de la Icuşeni Vale, un alt sat din comună, şi printr-o masă rotundă, la care s-a dezbătut tema „Păstrarea tradiţiilor în contextul integrării europene - obiectiv al fiecărei comunităţi săteşti“. În zilele următoare nu vor lipsi colocviile, momentele artistice şi discuţiile, pentru ca sâmbătă şi duminică participanţii să meargă la hramurile celor două mănăstiri din zonă, Vorona şi Sihăstria Voronei, unde se vor ruga, se vor închina moaştelor Sfântului Onufrie şi vor discuta cu membrii comunităţii pe teme dintre cele mai diverse.