La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Săptămână duhovnicească în Parohia Borlova
În a doua săptămână a Sfântului şi Marelui Post, în Parohia Borlova din Protopopiatul Caransebeş s-au desfăşurat tradiţionalele seri duhovniceşti. Astfel, în Biserica „Înălţarea Domnului“ preoţii au oficiat slujbe, fiind invitaţi clerici din Episcopia Caransebeşului pentru a prezenta credincioşilor diverse teme religioase. Credincioşii Parohiei Borlova s-au bucurat în prima seară de prezenţa părintelui arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial, împreună cu un grup de studenţi teologi de la Secţia de Teologie din Caransebeş, părintele vicar punând în atenţia celor prezenţi importanţa vieţii duhovniceşti. În aceeaşi seară, şi elevii şcolii gimnaziale din localitate au fost implicaţi activ, rostind rugăciuni şi poezii în cadrul serii duhovniceşti. Au fost invitaţi de asemenea şi părintele Călin Ianchiş, inspector eparhial, care a împărtăşit cuvântul de învăţătură, având temă misiunea fiecărui credincios în biserică, şi părintele Ion Petrică de la Mănăstirea Bocşa-Vasiova, care a vorbit despre importanţa şi rolul tinerilor în cadrul bisericii. Unul dintre cele mai importante momente ale săptămânii duhovniceşti l-a constituit aducerea icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Călugăra din judeţul Caraş-Severin. Cu acest prilej, sute de credincioşi din parohie şi nu numai au venit să se închine Maicii Domnului şi să asculte cuvântul de învăţătură al părintelului Casian Oniţa, duhovnicul Mănăstirii Călugăra, care a explicat importanţa icoanei şi rolul acesteia în viaţa fiecărui credincios. Săptămâna duhovnicească s-a încheiat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de şapte preoţi, iar la final cuvântul de învăţătură i-a revenit părintelui Adrian Chereş de la Parohia Iaz. „Am trăit o mare bucurie duhovnicească pentru faptul că ne-am împărtăşit de împreună-slujire şi cuvânt de învăţătură în aceste zile, dar în special prin bunăvoinţa părintelui Casian Oniţa credincioşii s-au bucurat de prezenţa icoanei făcătoare de minuni, găsită într-o peşteră de lângă mănăstire şi care este veche de mai bine de 150 de ani. Prin această acţiune ne-am dorit să dinamizăm viaţa duhovnicească a parohiei noastre şi totodată prin faptul că anul acesta este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial al misiunii în parohie şi mănăstire azi, ne-am dorit să creăm o legătură duhovnicească între parohia noastră şi Mănăstirea Călugăra“, a concluzionat părintele paroh Virgil Voinea. În urmă cu treizeci de ani în Parohia Borlova s-au iniţiat aşa-numitele seri duhovniceşti, seri de catehizare, pentru a veni în ajutorul credincioşilor ortodocşi care doreau să-şi păstreze dreapta credinţă în faţa prozelitismului altor confesiuni. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)