În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoare în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Zilele de 6 şi 7 decembrie înseamnă pentru credincioşii argeşeni şi musceleni serbarea hramului vechii biserici domneşti din Curtea de Argeş, Sfântul Ierarh Nicolae, şi cinstirea moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia, ocrotitoarea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. În ajunul sărbătorii "Sfântuliţei", aşa cum o alintă credincioşii, odoarele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost scoase în procesiune din paraclisul arhiepiscopal până în faţa Catedralei arhiepiscopale din Curtea de Argeş, fiind aşezate spre cinstire într-un baldachin. După procesiune, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic a săvârşit slujba Privegherii, iar în ziua prăznuirii Sfintei Filofteia, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de ierarhi. Sfânta Muceniţă Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, în oraşul Târnovo. Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost aduse în ţara noastră şi aşezate în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Curtea de Argeş, unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii româneşti medievale şi cea mai veche ctitorie voievodală din Ţara Românească. (I. Buşagă)