Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoare în Parohia bihoreană Bălnaca
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în mijlocul credincioşilor din Parohia Bălnaca, Protopopiatul Oradea. Vizita a fost prilejuită de resfinţirea bisericii parohiale cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", oficiată de chiriarhul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Preasfinţitul Sofronie a fost întâmpinat duminică, 7 noiembrie, cu mare cinste la intrarea în sat de către călăreţi în straie populare, iar de-a lungul satului, la porţile caselor, sătenii au aşezat ştergare şi icoane. Preasfinţia Sa a fost adus până la biserică cu o caleaşcă trasă de cai, însoţit de către un fiu al satului îmbrăcat în ţinută militară simbolizând vechii străjeri ai cetăţii, a fost aşteptat la biserică de numeroşi tineri şi copii îmbrăcaţi în port popular bihorean, primirea fiind una tradiţională, cu pâine, sare şi flori. Aşezată în centrul satului, pe un loc mai înalt, biserica domină spaţiul din jur prin verticalitatea ei pronunţată. Construcţia acesteia s-a realizat în perioada interbelică, mai precis între anii 1920 şi 1926. Părintele protosinghel Marcu Bulzan, egumenul Schitului "Sfântul Ioan Botezătorul" din Oradea şi slujitor la Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Oradea, a fost cel care, vreme de câţiva ani, până în 2008, i-a avut în grijă duhovnicească pe credincioşii acestei parohii, perioadă în care a demarat lucrările de înnoire a bisericii, schimbând acoperişul de ţiglă cu unul de tablă şi înlocuind geamurile cu unele noi, de termopan. "De-a lungul vremii, pictura bisericii s-a deteriorat foarte tare din cauza infiltrării umezelii atât prin acoperiş, cât şi prin perete, în cele din urmă luându-se decizia de a fi refăcută integral", a declarat actualul părinte paroh Dorel Claudiu Iacob. În februarie 2008, s-au început demersurile pentru repictarea lăcaşului de cult, lucrările fiind terminate în toamna acestui an. Pr. Dorel Octavian Rus, protopopul Oradiei, a dat citire hrisovului îndătinat, rostind şi un cuvânt de bun-venit şi de mulţumire Preasfinţitului Sofronie. Părintele protopop a prezentat o scurtă istorie a satului Bălnaca, precizând că, înaintea acestei biserici care a fost construită în anul 1926, a mai existat o veche biserică de piatră. După oficierea slujbei de resfinţire, Preasfinţitul Părinte Sofronie a evidenţiat importanţa şi unicitatea momentului sfinţirii bisericii în istoria unei comunităţi creştine ortodoxe şi a explicat semnificaţia celor mai importante momente din cadrul slujbei. "Rânduiala sfinţirii s-a făcut după vechile canoane pe care le are biserica, înconjurând sfânta biserică şi sfinţind-o pe dinafară cu apă sfinţită şi cu Sfântul şi Marele Mir, iar apoi, în interiorul sfântului lăcaş, am săvârşit sfinţirea Sfintei Mese". A urmat Sfânta Liturghie arhierească. "Mântuitorul îşi arată puterea Sa dumnezeiască" În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre minunea învierii fiicei lui Iair săvârşită de Mântuitorul. "Evanghelia ne istoriseşte nu doar de o singură minune săvârşită de Domnul Hristos Iisus prin învierea fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii, ci de încă o minune, dintre care a unei femei bolnave, care, numai prin atingerea de Mântuitorul, s-a vindecat de boala ce o chinuia de ani de zile". "Trei sunt învierile despre care vorbesc Sfintele Evanghelii pe care Mântuitorul Hristos Iisus le-a săvârşit asupra unui om care a murit. Una dintre acestea este învierea fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii, cealaltă este învierea fiului văduvei din Nain, iar cea de-a treia este învierea lui Lazăr, cel a patra zi adormit, fratele Mariei şi al Martei. Prin minunile săvârşite şi mai ales prin aceste învieri, Mântuitorul îşi arată puterea Sa dumnezeiască, pentru că cine poate să scoale din morţi, dacă nu Dumnezeu? Numai Dumnezeu este Cel Care are putere de a învia. Chiar dacă s-au întâmplat şi alte cazuri de înviere a unor oameni în Sfânta Scriptură, acestea s-au făcut tot cu puterea lui Dumnezeu". Învierea Domnului Iisus Hristos este cea mai mare minune, a arătat PS Sofronie, iar "învierile celelalte săvârşite, cele trei cazuri amintite, sunt doar pregătiri, prevestiri ale propriei Sale învieri. În felul acesta trebuie să înţelegem noi Sfânta Evanghelie care s-a citit". Astfel, Fiul lui Dumnezeu, "este Cel Care îi înviază pe cei morţi. În felul acesta i-a pregătit pe cei ce au văzut minunea şi se minunau, dar şi pe noi, ca să înţelegem tainic propria Sa înviere din morţi, care este începutul învierii din morţi pentru noi toţi. Noi toţi vom învia din morţi în ziua cea de apoi. Până atunci, la învierea cea de obşte, El este Cel Care a înviat şi ne-a deschis drumul spre Împărăţia cerurilor, pentru că toate Evangheliile acolo duc, înspre acolo converg, spre a ne vesti nouă vestea cea bună: că Dumnezeu S-a făcut om pentru ca să vindece pe om de toată boala şi neputinţa şi mai ales de moarte, ca să ne învieze. Acesta este tâlcul ascuns şi adânc al Sfintei Evanghelii de astăzi", a încheiat PS Sofronie. Distincţii şi diplome pentru credincioşi La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Dorel Claudiu Iacob a primit distincţia de iconom stavrofor, pentru realizările sale, iar în continuare, PS Sofronie a oferit diplome de vrednicie membrilor Consiliului şi Comitetului Parohial şi bunilor credincioşi care s-au remarcat şi care au susţinut şi sprijinit lucrările de înnoire şi înfrumuseţare a bisericii şi casei parohiale. La final, cei prezenţi, bărbaţi şi femei, copii, tineri şi vârstnici, au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.