Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoare în Parohia „Sfântul Ştefan” - Cuibul cu Barză
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a resfinţit ieri, 21 octombrie, Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză din Protoieria I Capitală.
După slujba de târnosire, Preafericirea Sa, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie de mulţumire. Cu prilejul sfinţirii, bisericii i-a fost hărăzit un al doilea hram: Duminica Sfinţilor Români.
Biserica "Sfântul Ştefan" - Cuibul cu Barză a fost resfinţită după finalizarea lucrărilor de restaurare ce au durat mai bine de zece ani, sub coordonarea părintelui paroh Daniel Benga.
În cuvântul de învăţătură rostit după slujba de târnosire a bisericii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia sfinţirii lăcaşului de cult, arătând că este "o mare binecuvântare şi o mare bucurie" şi "deodată cu sfinţirea bisericii se sfinţesc şi sufletele noastre". Preafericirea Sa a arătat că oamenii care sprijină lucrările ce se săvârşesc în casa lui Dumnezeu devin "mâinile lui Hristos" şi "lucrătorii Preasfintei Treimi": "Noi ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute, dar El alege oamenii, persoanele prin care ne ajută. Noi nu ştim, când ne rugăm, prin cine va veni ajutorul, dar Dumnezeu alege pe oamenii care trebuie să ne ajute, trimiţând tainic mesaj în mintea şi în inima lor, gândul cel bun pentru fapta cea bună".
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a tâlcuit, în timpul Sfintei Liturghii, pericopa evanghelică rânduită a se citi în Duminica a XXIII-a după Rusalii, ce istoriseşte vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor: "Mântuitorul Iisus Hristos, din iubire milostivă, merge spre cei care pătimesc, spre cei care suferă, spre cei pentru care nu are cine să se mai roage sau cei pentru care nu se mai roagă nimeni. Merge spre cei care sunt însinguraţi şi chiar înstrăinaţi de ei înşişi. Însă vedem că Mântuitorul Iisus Hristos vindecă un om, dar permite o pagubă materială, şi anume înecarea porcilor pe care-i aveau oamenii din ţinutul Gherghesenilor. Această îngăduinţă pe care Mântuitorul o arată demonilor, de a ieşi din om şi a intra în porci, are mai multe înţelesuri sau motive: în primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos a vrut să arate cât de distrugătoare este puterea demonilor. În al doilea rând, însă, Mântuitorul vrea să arate că, totuşi, puterea demonilor este limitată; dacă Dumnezeu nu le îngăduie să intre în turma de porci, ei nu pot intra. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că ultimul cuvânt îl are Atotputernicul Dumnezeu, Care pedepseşte pe demoni şi Care are putere asupra lor. Însă mai mult decât aceste două înţelesuri, vedem şi altul, mai profund: sufletul unui om, chiar dacă el este bolnav, are o valoare mai mare decât toate lucrurile trecătoare din lumea aceasta. Are o valoare mai mare decât toate bunurile materiale şi decât toate avuţiile, toate averile, toate animalele, tot ceea ce poate avea cineva în lumea aceasta. Unul singur a valorat mai mult decât orice lucru material!"
După slujba Sfintei Liturghii, părintele paroh, pr. conf. dr. Daniel Benga, a prezentat monografia lăcaşului de cult apărută de curând la Editura "Cuvântul Vieţii" a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, intitulată "Biserica Sfântul Ştefan "Cuibul cu Barză" - 250 de ani de istorie".
Daruri şi distincţii de vrednicie
În continuare, au fost evidenţiate persoanele care au sprijinit la restaurarea şi înfrumuseţarea bisericii. Astfel, părintele paroh Daniel Benga a primit Ordinul "Sanctus Stephanus Magnus" pentru clerici. Dr. ing. Eugen Iordăchescu a primit Diploma de onoare "Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României", pentru sprijinul adus la salvarea de la demolare a bisericii. Părintele Daniil Corneliu Iacşa, coslujitor la altarul bisericii, a primit Distincţia de vrednicie "Sfântul Dimitrie cel Nou". Diploma de onoare "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost acordată primarului sectorului I, Andrei Chiliman, consilierului local Robert Grigorescu şi arhitectului Bujor Barbu. Au mai fost acordate distincţii de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi cu chipul Maicii Domnului.
Patriarhul României a dăruit bisericii o cruce nouă de binecuvântare, confecţionată la Atelierele Patriarhiei Române, noua ediţie a Liturghierului, cărţi de cult şi volumul "Faptele iubirii milostive. Lucrarea instituţiilor social-filantropice înfiinţate şi administrate de Biserica Ortodoxă Română". Părintele paroh, pr. Daniel Benga, a oferit Preafericirii Sale, în numele credincioşilor, o icoană a Sfântului Arhidiacon Ştefan îmbrăcat în veşminte româneşti, ce poartă în braţe macheta bisericii.
După slujbă, toţi credincioşii, deopotrivă bărbaţi şi femei, au putut intra în Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.