În ajunul sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, astăzi, 11 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală istorică a avut loc ceremonia solemnă în cadrul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Candela purtătoare a acestui dar sfânt a fost adusă de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni de o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal. La miezul nopții, Preafericirea Sa va dărui Sfânta Lumină credincioșilor prezenți la slujba Învierii, săvârșită pe Colina Bucuriei.
Sărbătoare la Mănăstirea Calapodeşti din judeţul Bacău în Duminica Sfinţilor Români
Sute de credincioşi din toată ţara au participat în Duminica a II-a după Rusalii la slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Calapodeşti. Cu acest prilej, ierom. Pahomie Partene, stareţul acestei obşti monahale, a fost ridicat la rangul de protosinghel de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Preoţii şi credincioşii l-au întâmpinat de dimineaţă pe PS Ioachim Băcăuanul care a ajuns la Mănăstirea cu hramurile "Sf. Antipa de la Calapodeşti" şi "Toţi Sfinţii Români" în zi de mare sărbătoare pentru a sluji Sfânta Liturghie. Slujba a fost precedată de un cuvânt al Episcopului-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului care a vorbit despre semnificaţia duminicii închinate Sfinţilor Români, dar şi despre satul în care s-a născut Sf. Antipa de la Calapodeşti. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii. La serbarea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Calapodeşti au participat autorităţi locale şi judeţene. "Până se va sfinţi biserica mare a mănăstirii ne dorim ca oamenii să se obişnuiască cu cel de-al doilea hram, "Toţi Sfinţii Români"", a declarat protos. Pahomie Partene. PS Ioachim Băcăuanul i-a oferit stareţului Mănăstirii Calapodeşti rangul de protosinghel. La finalul slujbei, pelerinii au primit din partea obştii monahale pachete cu alimente.
Mănăstirea Calapodeşti, o minune a Sfântului Antipa
Mănăstirea Calapodeşti a fost înfiinţată în anul 1997 şi s-a desfiinţat în anul 2005. A fost reînfiinţată în anul 2006 odată cu venirea părintelui Pahomie Partene. Sunt două mari proiecte în derulare: biserica mare a mănăstirii şi noul corp de chilii care este în faza de proiect.
Noul ansamblu va cuprinde casa arhierească, trapeza mare, chilii pentru călugări şi camere de cazare pentru oaspeţi. Mănăstirea Calapodeşti adăposteşte, din anul 2008, crucea de călugărie a Sfântului Antipa care a fost adusă în ţară de călugării ruşi în a doua jumătate a secolului trecut. De asemenea, credincioşii care vin la aşezarea monahală din satul natal al Sfântului Antipa se mai pot închina şi la o părticică din moaştele sfântului.
"De când am pornit şantierul, Sf. Antipa ne-a ajutat foarte mult. Se întâmplă adesea ca înainte de momentul când ar trebui să plătim constructorii să nu avem nici un ban în vistieria mănăstirii. Însă, prin mijlocirea Sfântului şi ajutorul lui Dumnezeu reuşim să ne achităm de obligaţii. Nu am rămas niciodată cu mai mult sau mai puţin", a declarat protos. Pahomie Partene.
Programul liturgic de la Mănăstirea Calapodeşti este următorul: Cele şapte Laude au loc în fiecare zi, iar Sfânta Liturghie se oficiază miercurea, vinerea, sâmbăta, duminica şi în sărbători. Obştea este formată din cinci vieţuitori.



.jpg)
