În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Sărbătoarea Centenarului în orașul Marii Uniri
Alba Iulia a fost de 1 decembrie locul unde mulțimi de români din toate colțurile țării au venit pentru a se ruga împreună și a sărbători împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire. Aceștia s-au bucurat de binecuvântarea Patriarhului Ierusalimului, a Patriarhului României și a ierarhilor din țară și străinătate. Cu steaguri în mâini, înveșmântați în straiele populare, românii au interpretat împreună cântările bisericești de la sfintele slujbe și mai ales cântecele patriotice specifice acestui moment unic.
Ziua care a intrat în istoria poporului român ca marea sărbătoare a Centenarului Marii Uniri a fost binecuvântată prin slujbele religioase oficiate de oaspeții veniți la Alba Iulia în acest moment foarte important pentru neamul nostru. Binecuvântarea adusă în seara din ajunul sărbătorii de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și de ierarhii români din țară și din străinătate, întâmpinați la Catedrala Reîntregirii, a fost primită de inimile românilor veniți la Alba Iulia. Aceștia au participat în zorii zilei de 1 decembrie la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu 21 de ierarhi, preoți și diaconi, în Catedrala Reîntregirii. Cu steaguri în mâini, înveșmântați în straiele populare, românii au interpretat împreună răspunsurile liturgice și mai ales cântecele patriotice.
După Sfânta Liturghie, cei doi patriarhi și alți ierarhi care au venit să participe la sărbătoarea de la Alba Iulia au fost întâmpinați de soborul slujitor pe treptele Catedralei Reîntregirii, unde a fost oficiat Te Deum-ul la Ziua Națională. La finalul slujbei religioase, Patriarhul României a transmis tuturor celor prezenți mesajul de binecuvântare și de felicitare cu ocazia împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Au fost prezenți la Te Deum numeroase oficialități centrale și locale, custodele Casei Regale, Majestatea Sa Margareta, Alteța Sa regală Principele Radu, dar și numeroase oficialități din orașe și comune din întreaga țară care au însoțit delegațiile și au adus portul popular specific fiecărui colț de țară.
Sfințirea Monumentului Unirii
Programul sărbătorii a continuat în Sala Marii Uniri, unde s-a dat citire Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia. Mai apoi au avut loc ceremonia de primire a soliilor din cetățile de scaun și dezvelirea și sfințirea celor două plăci omagiale cu numele celor 1.228 de solii venite la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918. Aceste momente au fost însoțite de cântece patriotice, mesaje din partea soliilor și scenete istorice. Sărbătoarea a continuat cu parada portului popular și reconstituirea istorică a Marii Adunări Naționale, momente desfășurate în Piața Tricolor.
În continuare, cei doi patriarhi au sfințit Monumentul Unirii situat în Piața Unirii din Cetatea Alba Iuliei. Monumentul a fost ridicat special pentru această zi de sărbătoare și este format din patru cruci unite în partea superioară, simbolizând cele patru provincii românești care s-au unit la 1 Decembrie 1918. Monumentul are o înălțime de 20 de metri și este situat în apropierea Podului Unirii.
Ziua a continuat cu o ceremonie de inaugurare a Podului Unirii și a Monumentului Unirii, în prezența președintelui României, Klaus Werner Johannis, a altor oficialități și a mulțimilor de români venite să se bucure de această mare sărbătoare a națiunii.
Pe Bulevardul „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc unul dintre cele mai așteptate momente din programul dedicat Centenarului Marii Uniri: defilarea trupelor militare și a tehnicii pregătite pentru acest moment de sărbătoare.
Întâmpinare solemnă la Alba Iulia
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu delegațiile din Țara Sfântă și de la Patriarhia Română, ierarhi din toate provinciile românești și din diasporă au sosit vineri, 30 noiembrie, în vechea cetate a Marii Uniri pentru a participa la manifestările duhovnicești și culturale dedicate Centenarului Marii Uniri. Ierarhii au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împreună cu membrii Administrației eparhiale, preoțimea din eparhie și mulțimi de credincioși din Transilvania și din toate celelalte părți ale României.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat un Te Deum în Catedrala Reîntregirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, iar la final le-a urat bun venit oaspeților în cetatea unde s-a născut România Mare. În cuvântul adresat la acest moment deosebit pentru cetatea din inima țării, ierarhul a mulțumit pentru binecuvântarea adusă de cei doi întâistătători ai Bisericilor din Ierusalim și din România la cea mai importantă sărbătoare a țării. „Acum, când comemorăm acel act istoric, la sărbătoarea Centenarului, sunteţi prezenți aici, Preafericite Părinte Patriarh Daniel, ca să-i sporiţi frumusețea spirituală. Puteţi face aceasta ca unul care, înaintea tuturor, aţi adus cel mai mare şi mai concret omagiu unităţii de credinţă şi de neam prin construirea Catedralei Naţionale, peste care, în 25 noiembrie, s-a pus pecetea sfinţeniei. (…) Cât de generoasă este pronia divină cu noi, românii, pentru că la această grandioasă sărbătoare este prezent, în cel mai istoric oraş al neamului românesc, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul apostolic al Ierusalimului şi al întregii Palestine. Aţi venit la noi, Părinte Patriarh, ca să ne aduceţi harul, lumina şi bucuria Betleemului, Taborului, Golgotei, Sfântului Mormânt şi Eleonului”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.
De la Catedrala Națională la cea a Reîntregirii
Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea a mulțumit în cuvântul său pentru primirea deosebit de frumoasă de care a avut parte la Alba Iulia, orașul simbol pentru unitatea românilor. „Simt o deosebită mulțumire pentru că ne-am învrednicit ca, în aceste zile, să fim părtașii acestei duble sărbători pe care o prăznuiește atât România, cât și Patriarhia Română. Bucuria dumneavoastră izvorăște atât din prăznuirea Sfântului Andrei, Apostolul cel întâi chemat, cât și din sărbătoarea Centenarului”, a spus Patriarhul Ierusalimului.
De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit gazdelor pentru primirea atât de frumoasă la ceas de mare sărbătoare românească. „Ne-am bucurat că am ajuns în seara aceasta aici, în catedrala care a fost construită într-un an și jumătate și în care s-au sfințit coroanele regelui Ferdinand și reginei Maria și aici alături de catedrală a fost în 15 decembrie 1922 organizată încoronarea regilor României Mari, pentru că erau deja regi ai unui regat mai mic, dar aici au fost reîncoronați, pentru că țara a fost mult mărită, a fost deplină, reîntregită. Ne bucurăm că de la Catedrala Națională am venit la Catedrala Reîntregirii sau a Marii Uniri cu binecuvântarea Ierusalimului, a Sfântului Mormânt cel de viață purtător”, a spus Patriarhul României.
La final, Preafericirea Sa a oferit o cruce de binecuvântare și mai multe cărți de cult pentru Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.