Cea de-a XIII-a ediție a Consfătuirii Catehetice a Arhiepiscopiei Iașilor a avut loc în perioada 2-3 noiembrie 2026. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași și a propus participanților un atelier cu tema „Comunicare eclesială în era digitală”, susținut de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Anghel, de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.
Sărbătoarea împlinirii profețiilor la Râmnicu Vâlcea
„Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare a împlinirii profețiilor, în care așteptarea se transformă în vedere, făgăduința în prezență, iar cuvântul profetic în realitate mântuitoare. Evenimentul confirmă unitatea Revelației și continuitatea planului divin, arătând că istoria mântuirii își găsește sensul și plinătatea exclusiv în persoana Mântuitorului Hristos”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 2 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. În această zi de sărbătoare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în acest lăcaș de rugăciune și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți. De asemenea, în cuvântul de învățătură a arătat că Cel ce era „Dătătorul Legii” S-a supus rânduielilor Legii nu din necesitate, ci din iconomie mântuitoare, conform arhiepiscopiaramnicului.ro.



.jpg)
