Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă a sărbătorit în prima vineri după Învierea Domnului Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în cadrul căreia a rostit un cuvânt de învăţătură. De asemenea, potrivit rânduielii liturgice, după Rugăciunea amvonului, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba specială de sfinţire a apei ce se face în Săptămâna Luminată.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii aminteşte de minunea descoperirii izvorului cu ape vindecătoare împăratului bizantin Leon cel Mare (457-474) de către Născătoarea de Dumnezeu, izvor care dăinuie până astăzi în Constantinopol, la mănăstirea ortodoxă din cartierul Balukli.

La Catedrala Patriarhală, potrivit tradiţiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a săvârșit Sfânta Liturghie, iar după Rugăciunea amvonului, a avut loc „Rânduiala pentru Agheasma mică care se face după Paşti în toată Săptămâna cea Luminată până la Duminica Tomii”. În acest an, din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, tradiţionala procesiune până la baldachinul de lângă catedrală nu a mai avut loc, slujba Sfinţirii apei săvârșindu-se în sfântul locaş.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pasajelor evanghelice rânduite, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a vorbit despre analogia pe care Domnul Hristos o face între Templul din Ierusalim şi Trupul Său, arătând că trupurile sfinţite prin baia Botezului devin temple ale Duhului: „Imaginea trupului ca templu al lui Dumnezeu, prezentă în pasajul evanghelic citit astăzi, este folosită și de Sfântul Apostol Pavel atunci când se referă la trupurile înnoite prin apa Botezului și sfințite prin pecetluirea cu Sfântul și Marele Mir, care devin temple ale lui Dumnezeu. De aici vine şi grija creștinilor de a se purta cum se cuvine cu propriile trupuri. Şi Evanghelia se încheie cu acest cuvânt: «Când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl spusese Iisus». Iată, deci, care este rostul pasajelor evanghelice pe care le ascultăm în această perioadă a Sfintelor Paști: ca și noi, asemenea ucenicilor, să credem Scripturii și cuvintelor lui Iisus cu privire la moartea și la Învierea Sa”.

De asemenea, ierarhul a arătat motivele pentru care sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a fost aşezată în Săptămâna Luminată. Ea aminteşte de minunea făcută cu soldatul Leon, care a ajuns împărat roman, dar are și o însemnătate duhovnicească, pentru că Născătoarea de Dumnezeu este cinstită și ca izvor al tămăduirilor pentru obștea credincioșilor.

„Maica Domnului a fost făcută părtașă bucuriei Învierii Fiului ei, așa cum și cântăm de fiecare dată în Axionul Învierii. Aceasta este prima rațiune pentru care vinerea Săptămânii Paștilor este închinată Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirilor. Sfânta Evanghelie arată legătura permanentă dintre Hristos și mama Lui, Sfânta Fecioară Maria. Hristos este, fără îndoială, Izvorul vieţii noastre, după cum arată cântarea doxologiei: «Că la Tine este izvorul Vieţii». La fiecare Sfântă Liturghie, la momentul împărtăşirii credincioşilor, se cântă «Trupul lui Hristos primiți și din Izvorul cel fără de moarte gustați». Dacă Hristos este izvorul vieții noastre, Maica Domnului este izvor al tămăduirilor. Dacă Hristos este Lumina lumii, Maica Domnului, care L-a purtat în pântece, este sfeșnicul luminii. Dacă Hristos spune despre Sine «Eu sunt pâinea vieţii», Maica Domnului este năstrapa de aur care, asemenea vasului cu mană din Templul lui Solomon, a purtat în pântecele ei Pâinea vieții noastre, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, dacă Hristos este Tămăduitorul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Prea­sfânta Sa Maică are această putere vindecătoare, pe care Hristos a lăsat-o şi ucenicilor Săi. Tot­odată, raţiunea istorică a aşezării acestei sărbători este o minune petrecută în secolul al 5-lea. Atunci unui militar, pe nume Leon, care căuta apă pentru a ajuta un orb, i s-a arătat Maica Domnului sfătuindu-l să meargă puțin mai în adâncul pădurii, unde a găsit un izvor de apă și, la sfaturile ei, cu apa luată, Leon a potolit setea orbului, dar i-a spălat și ochii şi de îndată orbul a văzut. La scurtă vreme, Leon a devenit împăratul Bizanţului şi a construit pe acest izvor o biserică. Un secol mai târziu, un alt evlavios împărat, Justinian cel Mare, care el însuși s-a vindecat de o boală de piele datorită apei acestui izvor, a construit aici o biserică și mai mare, care a dăi­nuit până în anul 1453”, a spus Preasfinţia Sa.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a amintit faptul că şi în prezent există izvoare cu ape tămăduitoare, care vindecă bolile credincioşilor care beau apa lor cu credinţă: „În tradiţia Bisericii se vorbeşte despre multe locuri din lume unde anumite ape au fost înzestrate de Dumnezeu cu această putere vindecătoare. Nu departe de Bucureşti, la Mănăstirea Ghighiu, se află un astfel de izvor şi, potrivit mărturiilor multor credincioşi bolnavi care s-au vindecat aici, prin apa acestui izvor Dumnezeu lucrează minuni până astăzi. Dar şi apa sfinţită la Bobotează şi apa sfinţită în tot cursul anului devin o apă minunată, prin care creştinii, dacă o folosesc cu nădejde şi credinţă neclintită, primesc darul vindecărilor de la Hristos Domnul, de la Preasfânta Sa Maică şi de la sfinţii care mijlocesc pentru noi”.

Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de părintele arhidiacon Mihail Bucă.