În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul în Oltenia
De sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită în cea de-a treia Duminică după Rusalii, mai multe biserici din Mitropolia Olteniei şi-au serbat hramul. Sute de credincioşi au luat parte la Sfintele Liturghii oficiate de membrii Sinodului mitropolitan în judeţele Mehedinţi, Vâlcea şi Olt.
În ziua prăznuirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, rânduită anul acesta în cea de-a treia Duminică după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent în Parohia mehedinţeană Lunca Banului. Aici, IPS Sa a slujit Sfânta Liturghie şi a oficiat slujba de resfinţire a Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", răspunzând invitaţiei Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Alături de cei doi arhierei olteni a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. "Biserica este locul în care aducem laudă lui Dumnezeu" În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Irineu a vorbit credincioşilor prezenţi despre rolul şi importanţa Bisericii în iconomia mântuirii noastre: "În biserică venim şi ne botezăm, ne naştem din nou din apă şi din Duh. Aici ne spovedim, ne cununăm şi tot aici ne aduc rudele şi prietenii pe ultimul drum, ca să luăm dezlegare de păcate pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Dintre toate clădirile care există într-o localitate, cea mai importantă este biserica. La ea privim ori de câte ori suntem în suferinţe şi dureri, întristări şi necazuri. În biserică este locul în care aducem laudă lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le primim în viaţă, rugându-L totodată să ne primească şi să ne aşeze în Cereasca Sa Împărăţie". Piatra de temelie a cinstitului lăcaş de închinare a fost pusă de către PS Nicodim în data de 31 iulie 2006. Lucrările de construcţie, pictura interioară, amenajarea cu mobilier sculptat, executarea finisărilor exterioare, acoperirea cu tablă de cupru, amenajarea curţii interioare, împrejmuirea cu gard de piatră şi cu racle metalice s-au realizat între anii 2006 şi 2010, cu ajutorul enoriaşilor din satul Lunca Banului. Hram la Mănăstirea vâlceană Stănişoara Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Stănişoara, veche vatră de sihăstrie ortodoxă din localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea, care şi-a serbat ocrotitorul. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat însemnătatea deosebită a praznicului. La eveniment au mai luat parte şi arhimandritul Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Eparhia Râmnicului şi stareţul Mănăstirii Cozia, protosinghelul Ioanichie Trifa, stareţul Mănăstirii Turnu, preoţi şi numeroşi pelerini care vin an de an la hramul mănăstirii. Hramul principal este "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". Al doilea hram, al paraclisului mănăstirii, este "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul". Aşezământ monahal de călugări închinat Sfântului Gheorghe şi Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Stânişoara este amplasată la poalele masivului Cozia, pe versantul său sudic. Din punct de vedere istoric, primul lăcaş de închinare a fost ridicat din lemn de ctitorii Meletie, Neofit şi Isaia, sihaştri veniţi pe aceste locuri de la Mănăstirea Cozia. În 1747, Gheorghe Clucerul, împreună cu alţi boieri din Piteşti, a zidit aici o biserică, care a fost ulterior pustiită şi incendiată de turci. Actuala biserică este ridicată din piatră şi poartă hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". A fost construită între anii 1903 şi 1908, sub ctitoria episcopului Gherasim Timuş, stareţ fiind Nicodim Manu. Tot aici, în anul 1937 se construieşte biserica-paraclis. Au participat la punerea pietrei de temelie şase arhierei membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La acea vreme, în incinta mănăstirii se găsea o casă de odihnă cu aproape 100 de locuri. Liturghie arhierească în Parohia Rădeşti Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în biserica cu hramul "Sfinţii Trei Ierarhi" din Parohia Rădeşti, judeţul Olt. În cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei, PS Sebastian a vorbit despre faptul că Dumnezeu Se vrea prezent permanent în sufletul şi în preocupările noastre. "Cum trebuie să înţelegem cuvintele din Evanghelia de astăzi: "Nu vă îngrijiţi de hrană ce veţi mânca, nici de băutură ce veţi bea, nici de îmbrăcămintea ce veţi îmbrăca, pentru că după toate acestea aleargă păgânii". Înţelesul Evangheliei de astăzi este, deci, acesta: nu vă îngrijoraţi peste măsură de toate aceste lucruri, de altfel necesare, să nu pună acestea stăpânire pe voi şi pe sufletele voastre, în aşa fel încât să nu mai puteţi nici măcar zări, din vâltoarea lor, Împărăţia lui Dumnezeu! Să nu vă faceţi robi mâncării, băuturii, grijilor de tot felul şi să uitaţi de Dumnezeu! Să ne îngrijim în primul rând să-I plăcem lui Dumnezeu, şi abia după aceea de toate acestea. Să nu-L aşezăm sub aceste lucruri, căci Dumnezeu este şi Creatorul lor, şi pe toate, ca un Atotputernic, le-a făcut pentru nevoile noastre."