Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodeşti

Sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodeşti

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 12 Ianuarie 2018

Biserica Ortodoxă Română l-a pomenit miercuri, 10 ianuarie, pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, sfânt înscris în calendarul Bisericii noastre în anul 1992. Cu acest prilej, la mănăstirea din satul Calapodeşti, comuna Dealu Morii, judeţul Bacău, ce îl are ca ocrotitor pe acest „vas ales al lui Hristos”, au fost aduse moaştele sfântului de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman pentru a fi cinstite de credincioşi.

La Mănăstirea Calapodeşti, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în ziua hramului de arhim. Serafim Huzdup, coordonatorul Sectorului exarhat al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, informează basilica.ro. În cuvântul de învăţătură, arhim. Serafim a evidenţiat viaţa aleasă, virtuţile, credinţa şi dinamica activitate misionară a Sfântului Antipa, prezentându-l pe acesta ca pe o „icoană a pocăinței, dascăl al rugăciunii, povățuitor în viața pământească și călăuzitor şi mijlocitor în viața cerească”. Totodată, părintele Serafim le-a spus celor prezenţi că „moaștele Sfântului Antipa de la Calapodești au fost dăruite personal Înaltprea­sfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de pr. Petroniu Tănase de la Schitul Prodromu din Muntele Athos, acum câțiva ani”. La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Pahomie a mulţumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, delegatului acestuia, arhim. Serafim Huzdup, pr. protopop Ioan Negoiță, preoţilor împreună-slujitori, oaspeţilor, precum şi tuturor credincioşilor veniți din zonă și din județele vecine pentru „bucuria de a fi împreună în rugăciune la sărbătoarea închinată ocrotitorului Mănăstirii Cala­podești, dar și al Eparhiei Romanului și Bacăului”.

Sfântul Antipa cinstit la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

În ajunul sărbătorii Sfântului Antipa de la Calapodeşti, marţi, 9 ianuarie, Înaltprea­sfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârşit slujba Vecerniei în Paraclisul „Sfântul Antipa de la Calapodeşti” din incinta Centrului eparhial, informează doxologia.ro. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Cuvios Antipa, ocrotitorul Eparhiei Romanului şi Bacăului, şi despre importanţa venerării sfintelor sale moaşte: „Sfântul Cuvios Antipa este cinstit în majoritatea ţărilor ortodoxe, el făcând parte din patrimoniul Ortodoxiei universale. În Grecia, este cunoscut drept Sfântul Cuvios Antipa Isihastul sau Athonitul”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa. Miercuri, 10 ianuarie, programul liturgic a debutat cu o procesiune a preoţilor Protopopiatului Roman de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman la Paraclisul „Sfântul Antipa de la Calapodeşti”. Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a săvârşit slujba Acatistului Sfântului Cuvios Antipa, apoi soborul preoţilor, în sunetul clopotelor şi al cântărilor, s-a deplasat spre Catedrala Arhiepiscopală, unde ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, au fost pomeniţi făuritorii Marii Uniri în contextul Anului comemorativ 2018.

Toţi slujitorii şi credincioşii prezenţi s-au închinat la sfânta cruce a Sfântului Antipa, care a fost adusă în data de 9 ianuarie de la Mănăstirea Calapodeşti, comuna Dealu Morii, judeţul Bacău.

Cinstit la mănăstirea bucureşteană Christiana începând cu anul 2002

La Mănăstirea Christiana din Capitală, Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti a fost cinstit în mod special în ziua pomenirii sale, miercuri, 10 ianuarie, informează trinitastv.ro. Aşezământul monahal Christiana este singurul din Bucureşti care adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Antipa. Obştea monahală împreună cu bătrânii aflaţi în grija maicilor au participat la Sfânta Liturghie şi s-au rugat celui care îi ocroteşte permanent.


Cuvântul de învăţătură a fost rostit în cadrul Sfintei Liturghii de protos. Ghelasie Iorga, stareţul Schitului Darvari din Bucureşti, care a slujit la Mănăstirea Christiana între anii 2001 şi 2003. La finalul slujbei, arhim. Nectarie Şofelea, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, a oferit mănăstirii, din partea Patriarhului României, Diploma „Justinian Patriarhul” cu medalie.