Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Sărbătorirea Sfintei Teodora de la Sihla la Mănăstirea Sihăstria
Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni s-au încheiat luni, 7 august, cu hramul bisericii Mănăstirii Sihăstria, sfântul lăcaș fiind pus sub ocrotirea Sfintei Teodora de la Sihla. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurați de un sobor de slujitori.
Ultima din cele trei zile închinate Sfinţilor Nemţeni a fost prăznuirea hramului bisericii celei noi a Mănăstirii Sihăstria, lăcaş ce o are ca ocrotitoare pe Sfânta Teodora de la Sihla.
După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Macarie, care a evidențiat faptul că Sfânta Teodora s-a făcut tuturor pildă de rugăciune și dragoste jertfelnică: „O iubim pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla pentru că a avut curajul de a părăsi lumea și de a alege o viață aspră de nevoință. O iubim pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla pentru că găsim în viața ei această tânjire curată către Cer, pentru că viața ei a fost plină de dor, de dragoste și jertfă pentru Hristos. O iubim pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla pentru că a fost smerită. Ea s-a făcut mică, ca să crească în Hristos și s-a dedicat integral Lui și s-a făcut neștiută ca să domnească Hristos în inima ei. O iubim pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla fiindcă s-a făcut tuturor pildă de rugăciune și dragoste jertfelnică. Însă, dacă o iubim atât de mult, scump frate și scumpă soră, o iubim pentru că ea însăși L-a iubit nespus de mult pe Mântuitorul Iisus Hristos, Mirele Cel ceresc, căruia I s-a dedicat integral, I s-a dăruit total. Însă, dacă o iubim, scump frate și scumpă soră, trebuie să înțelegem și mesajul pe care ea ni l-a lăsat, chiar dacă nu în cuvinte scrise, ci în cuvinte înscrise în inima fiecăruia de a urma Evanghelia și de a o întrupa în viața fiecăruia, în viața și faptele noastre”.
În cadrul Sfintei Liturghii au avut loc două hirotonii și două hirotesii ale unor viețuitori ai Mănăstirii Sihăstria: hirotonie întru diacon a monahului Melchisedec Moșu, hirotonie întru preot a ierodiaconului Chesarie Lemnaru, hirotesie întru duhovnic a ieromonahului Ioan Coșeru și hirotesie întru protosinghel a ieromonahului Vasian Manea, egumenul Schitului Poiana lui Ioan.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Teofan a rostit un cuvânt de învățătură referitor la sărbătorile Sfinților Nemțeni: „Am venit la sfânta mănăstire aici, iar frații și surorile noastre sus, la Sihla. Am participat fiecare la locul rânduit la sărbătoarea de alaltăieri, a Sfântului Ioan Iacob, precum și la marea sărbătoare de ieri, Schimbarea la Față a Domnului Hristos. Se cuvine la finalul celor trei zile să-L rugăm pe Dumnezeu să Se împlinească și în viața noastră ceea ce Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus: „Dumnezeu dorește ca în fiecare om să se împlinească taina întrupării Sale”. Dumnezeu dorește să se împlinească în fiecare taina Schimbării Sale la Față. Căci pentru aceasta am venit la Sfânta Liturghie, să se împlinească și întru noi taina Schimbării Sale la Față”.