Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Schimb de experienţă în „Insula sfinţilor“
În perioada 4-8 octombrie 2010, un grup de preoţi şi voluntari implicaţi în activităţile cu tinerii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB), coordonatori ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR), a făcut un pelerinaj în Insula Cipru.
Grupul a fost condus de protos. Nicodim Petre, secretar la Cancelaria eparhială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi a avut drept scop schimbul de experienţă, dar şi găsirea de soluţii pentru intensificarea şi eficientizarea activităţilor cu tinerii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Pelerinajul s-a derulat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Insula Cipru, loc încărcat de istorie, "Insula sfinţilor", cum a fost numită de un cipriot, a oferit în acelaşi timp posibilitatea de a vizita frumoasele mănăstiri care o împodobesc, precum şi închinarea la numeroasele moaşte păstrate cu sfinţenie în aceste adevărate fortăreţe ale spiritualităţii creştine. Călătoria a început pe 4 octombrie 2010. La sosirea pe Aeroportul din Larnaca am fost întâmpinaţi de pr. Mihai Ciolpan, unul dintre cei doi preoţi români care s-au ocupat de delegaţia română pe întreaga perioadă a şederii în insulă. De la aeroport grupul s-a deplasat la Limasol, unde am fost aşteptaţi cu multă căldură de familia domnului Cătălin Toader, unul dintre românii stabiliţi în Cipru. În cadrul pelerinajului în Insula Cipru au fost vizitate următoarele obiective: Mănăstirea Stavrovouni, care se spune că a fost fondată de Sfânta Elena şi unde se află o parte din lemnul Sfintei Cruci, Mănăstirea Trooditissa, Mănăstirea "Sf. Neofit" din Pafos, Mănăstirea Maheras, Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul", Messapotamou, Mănăstirea Omodos, unde se află o altă bucată din lemnul Sfintei Cruci, precum şi capul Sfântului Apostol Filip, Mănăstirea Kikkos, Mănăstirea "Sf. Gheorghe Alamanu". De asemenea a fost vizitat locul din Pafos, unde, potrivit relatării din cartea Faptele Apostolilor, a fost biciuit Sf. Apostol Pavel, dar şi cea mai mare biserică parohială din Cipru, care se află în satul Kiperounta şi care adăposteşte moaştele Sfântului Arsenie Capadocianul. În Limasol, pelerinii s-au închinat la moaştele Sfântului Ioan cel Milostiv, iar în Larnaca au trăit bucuria de a se închina la moaştele Sfântului Lazăr, cel înviat din morţi. Întâlnire cu PS Nicolae, Episcop-vicar al Mitropoliei din Limasol Pentru pelerinii români bucuria slujirii Sfintei Liturghii a fost împlinită joi, la Mănăstirea "Sfântul Neofit" din Pafos, dar şi vineri, în biserica din Limasol, unde, printre preoţii slujitori ai bisericii, este celălalt preot român care s-a ocupat de pelerinii din Moldova, părintele Cătălin Ionel. În seara zilei de marţi, 5 octombrie 2010, grupul din România a avut o întâlnire la Reşedinţa episcopală din Limasol cu PS Nicolae, Episcop-vicar al Mitropoliei din Limasol, coordonatorul activităţilor cu tinerii din această eparhie. Pe durata întâlnirii, PS Nicolae, sistematic şi cu multă răbdare, a prezentat activităţile cu tinerii din Biserica lui Hristos drept-măritoare în Insula Ciprului, nuanţând adeseori prin răspunsul la întrebările oaspeţilor români aspecte particulare ale misiunii creştine în rândul tinerilor ciprioţi. Au fost discuţii privitoare la ora de Religie din şcoli, la programul catehetic parohial, conceput la nivel eparhial şi atent urmărit în desfăşurarea sa în parohii, despre activităţile cu tinerii din timpul liber şi în mod deosebit despre tabăra organizată de Mitropolie pentru tineri în localitatea Saitas. De fapt, joi, 7 octombrie 2010, grupul a vizitat tabăra din localitatea Saitas, apreciind dotarea generoasă a bazei materiale a taberei, ce poate asigura funcţionarea în condiţii optime a taberelor cu 150 de tineri. În timpul şederii pe Insula Cipru s-au vizitat şi două aşezări care conservă în mod autentic specificul naţional: Lefkara, sat tipic de argintari, şi Omodos, sat tradiţional cunoscut în întreaga ţară pentru meşteşugul dantelei, bine păstrat şi promovat aici. Vineri, 8 octombrie 2010, mulţumind lui Dumnezeu pentru bucuria de a fi fost părtaşi la ritmul vieţii duhovniceşti din Insula Ciprului, cu nădejdea în ajutorul Lui pentru a pune în lucrare cunoştinţe dobândite în acest loc binecuvântat, grupul de pelerini s-a întors în România.