Şcoala de cântăreţi din Craiova, la începutul secolului al XX-lea

După înfiinţarea seminariilor teologice şi până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, cântăreţii bisericeşti din Eparhia Râmnicului-Noul Severin (Oltenia) au fost recrutaţi în mare parte din rândurile elevilor seminarişti „mai slabi la învăţătură“. Odată cu Legea clerului mirean, votată în 1893, care prevedea desfiinţarea seminariilor de gradul I (cu patru clase), autoritatea bisericească a trebuit să caute noi soluţii pentru a se asigura şi pe viitor bunul mers al vieţii parohiale. Cu toate acestea, lipsa unor şcoli speciale putea să creeze anumite neajunsuri.

În Oltenia, în preajma Războiului de independenţă (1877-1878), au fost înfiinţate trei şcoli de cântăreţi bisericeşti: la Craiova, la Turnu Severin şi la Târgu Jiu, cu o existenţă efemeră. Urmare a Legii clerului mirean din 1893, care prevedea obligativitatea înfiinţării şi susţinerii în comun de către Stat şi Biserică a unei şcoli de cântăreţi bisericeşti în fiecare eparhie, se înfiinţează în fiecare oraş-reşedinţă de judeţ din dreapta Oltului, începând cu 1894, câte o şcoală pentru pregătirea viitorilor dascăli bisericeşti. În ordine cronologică, acestea au fost deschise la Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Craiova şi Caracal. În cele ce urmează ne vom ocupa de cea care a funcţionat în Craiova.

O iniţiativă a episcopului Atanasie Stoenescu

La 5 iulie 1876, episcopul Atanasie Stoenescu înştiinţa pe protopopul judeţului Dolj, Ştefan Amzulescu (protoiereu între anii 1871-1891), că a luat hotărârea înfiinţării unei şcoli de cântăreţi bisericeşti la Craiova, numindu-l ca profesor pe Nicolae Călinescu, fost dascăl de seminar în 1851-1854. De asemenea, îi aducea la cunoştinţă că toţi cântăreţii din oraş şi de prin împrejurimi vor frecventa aceste cursuri, în caz contrar urmând să fie ameninţaţi cu pierderea postului de dascăl bisericesc şi a tuturor „scutirilor“ de care se bucurau. Şcoala era deschisă şi celor care, pe viitor, doreau să devină cântăreţi bisericeşti. De respectarea programei şcolare era direct responsabil protopopul, iar la finalizarea cursurilor urmau să fie eliberate diplome de absolvire. Deşi ameninţaţi cu pierderea locului de muncă, mulţi dintre dascălii bisericeşti ai Craiovei au refuzat să participe la cursuri, aşa după cum reiese dintr-o scrisoare datată 24 ianuarie 1878 şi adresată protopopului de către profesorul Nicolae Călinescu. Înştiinţat de această realitate dureroasă, episcopul Atanasie cerea protopopului, la 2 octombrie 1878, să acorde clemenţă „absenţilor“ şi un nou termen de şase luni pentru deprinderea temeinică a cântărilor (arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, Dosarul 141/1876, ff. 1-2). Această clemenţă va fi fost, probabil, şi motivul pentru care şcoala s-a desfiinţat.

Corpul didactic şi regulamentul intern de funcţionare

Reînfiinţată în 1896 şi aşezată într-un local oferit gratuit de Prefectura judeţului, şcoala se întreţinea prin cotizaţiile plătite de preoţii şi cântăreţii din judeţul Dolj. În 1899 era frecventată de 49 de elevi şi avea doi profesori: Tache Ionescu - preda Cântări teoretice şi practice, şi Emanuel Zmeu - preda Tipic şi Istorie bisericească (Sfânta Episcopie a Râmnicului-Noul Severin, Anuarul pe anul 1900). Celor doi li s-a alăturat în 1900 şi George Stoenescu, maestru de lucru manual. În 1906, pentru cele trei clase existau trei maeştri: preotul D. Lungulescu (dirigintele şcolii), arhidiaconul Grigorie Nicolau de la Biserica Madona Dudu şi I. Ilarian. Fiecare maestru preda toate materiile la clasa sa, urmând sistemul rotaţiei, mai scrie în Anuarul pe anul 1900.

În ceea ce priveşte anul şcolar, avem două situaţii interesante: pentru elevii (cântăreţii) care veneau de la parohii din mediul rural, şcoala începea la 1 noiembrie şi se termina la 1 aprilie, iar pentru cei care veneau de la parohii din mediul urban, şcoala începea la 15 septembrie şi se termina la 15 iunie. Regulamentul şcolar a fost atent elaborat la Craiova, fiind înaintat episcopului încă de la înfiinţarea şcolii. Potrivit acestuia, Comitetul de administraţie răspundea de admiterea elevilor. Durata de şcolarizare era de trei ani şi se făcea potrivit programului menţionat mai sus.

Planul de învăţământ şi situaţia financiară

Pentru cei care nu reuşeau să-şi însuşească temeinic cunoştinţele, absolvirea era amânată, ei urmând să parcurgă şi un al patrulea an de studiu. Elevii trecuţi de 40 de ani, care făceau dovada unei bune însuşiri a cunoştinţelor, erau scutiţi de prezenţa la cursuri. Din 1905, cu aprobarea episcopului, puteau să dea examenul pentru obţinerea diplomei de absolvent al şcolii şi cântăreţii „preparaţi în particular“ (după ce făceau şi dovada achitării unei taxe speciale). Aici, situaţia financiară pare să fi fost mai bună la început, din moment ce la sfârşitul anului 1896 se înregistra un excedent bugetar (chiar dacă era de doar 11,5 lei), iar salariile profesorilor erau de 30 de lei lunar (de menţionat că fiecare preot, cântăreţ şi paracliser din Dolj era obligat să plătească o taxă de 5 lei pe an pentru a se asigura buna funcţionare a Şcolii de cântăreţi din Craiova). Totuşi, statutul şcolii a fost unul confuz, în 1903, într-un răspuns la o reclamaţie, Ministerul Cultelor atrăgând atenţia că până în acel an nu ştiuse de existenţa ei; din acest motiv, autorităţile de la Bucureşti nu trimiseseră nici o subvenţie, fapt confirmat şi de episcopie. Urmarea: şi la Craiova lipsurile financiare se vor resimţi tot mai accentuat din moment ce, la 12 august 1906, protopopul atrăgea atenţia ierarhului că cei 10 de lei pe an pe care îi plătea fiecare elev nu mai erau suficienţi pentru buna funcţionare a instituţiei, luându-se în calcul chiar închiderea ei. Ca alternativă era menţionată modificarea statutului şcolii, adică transformarea ei într-una particulară. În această situaţie, programa rămânea aceeaşi, dar întreţinerea aşezământului trecea în sarcina fiecărei parohii (nu a preotului), îmbunătăţindu-se astfel colectarea fondurilor. Şi această şcoală îşi încetează existenţa în 1916. La 25 noiembrie 1940 îşi va redeschide porţile, prin purtarea de grijă a mitropolitului Nifon, iar după instalarea regimului comunist va fi reorganizată în seminar teologic.

După ce a funcţionat mai mult timp pe lângă cele mai importante biserici din oraş, şcoala de cântăreţi craioveană a fost mutată la Mănăstirea Coşuna, fiind ulterior asimilată în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“.