Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Școala de vară TEOIST, la a 2-a ediție
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și Facultatea de Istorie din Iași organizează, în perioada 6-19 iulie 2020, „Şcoala de vară în domeniul teologiei ortodoxe şi istoriei pentru îmbunătățirea oportunităților de participare la învățământul universitar a elevilor cu risc de abandon” - TEOIST. Evenimentul educațional se va desfășura on-line, iar elevii înscriși vor beneficia de un program intens şi diversificat de cursuri, ateliere de lucru, vizite (tur virtual), activități recreative şi de dezvoltare personală, menit să conducă la familiarizarea acestora cu viața de student în domeniile Teologie ortodoxă sau Istorie.
Subproiectul TEOIST, parte din proiectul „Învățământul Secundar ROSE” este promovat de comunitatea academică a facultăților de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” și de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi are drept scop crearea unei experiențe universitare timpurii pentru 50 de elevi înscrişi în clasele terminale din liceele eligibile din cadrul schemei de granturi pentru licee, la una dintre specializările propuse: Teologie ortodoxă sau Istorie.
TEOIST se află în cel de-al doilea an de desfăşurare, anul întâi având un feedback pozitiv din partea participanților, care s-au bucurat de un program intens şi diversificat de cursuri prin care s-au familiarizat cu specificul domeniilor teologiei şi istoriei şi au conştientizat exigențele de calitate a pregătirii universitare, prin ateliere de lucru, activități de consiliere profesională şi de orientare în carieră, cursuri şi activități recreative.
Precizăm că, în contextul pandemiei de COVID-19, Școala de vară din anul 2 se va desfășura în mediul on-line, între 6 și 19 iulie 2020, motiv pentru care toate activitățile proiectului vor fi adaptate la această schimbare. Pentru ca elevii să poată participa la activitățile on-line, subproiectul TEOIST oferă tuturor celor care vor fi selectați câte o tabletă cu trafic de internet mobil inclus.
Pentru condiţiile de participare şi sesiunea de înscrieri, a se vedea: http://www.uaic.ro/scoli-de-vara-rose-2020/. Participarea este gratuită.



.jpg)
