Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Şcolile din Arad, vizitate de IPS Timotei
Deschiderea oficială a cursurilor anului şcolar 2011-2012 a fost marcată în câteva unităţi şcolare arădene de participarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Astfel, în dimineaţa zilei de 12 septembrie, IPS Timotei a fost prezent la deschiderea de an şcolar de la Colegiul Naţional Economic din municipiul Arad, unde a binecuvântat, printr-o slujbă de mulţumire, începutul noului an şcolar şi a vorbit celor prezenţi despre binefacerile învăţăturii, ale ştiinţei luminate de credinţa şi ajutorul divin. În continuare, Înalt Preasfinţia Sa, însoţit de prof. dr. Nicu Breda, protopopul Aradului, a participat la deschiderea anului şcolar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad.
Manifestarea a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi din cadrul seminarului, în biserica cu hramurile "Sfântul Maxim Mărturisitorul" şi "Sfântul Mare Mucenic Mina", din curtea seminarului. La încheierea slujbei, IPS Timotei a adresat dascălilor şi elevilor un cuvânt părintesc de îndemn în activitatea şcolară şi a dat citire mesajului Preafericitului Patriarh Daniel, adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, la începutul anului şcolar 2011-2012. Totodată, Înalt Preasfinţia Sa a anunţat şi vizita pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel o va face la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad pe data de 26 septembrie 2011. Directorul seminarului, pr. prof. Codin Şimonca-Opriţa, a mulţumit înaltului oaspete pentru părinteasca purtare de grijă şi pentru vizită, a adresat un călduros bun-venit tuturor participanţilor la eveniment şi le-a urat elevilor şi profesorilor mult succes în noul an şcolar. În după-amiaza zilei, chiriarhul a binecuvântat începutul noului an şcolar şi a inaugurat, în satul Zimand-Cuz, şcoala cu clasele I-IV, prima şcoală privată din mediul rural. Şcoala reprezintă un pionierat în România, fiind expresia strădaniilor unui colectiv inimos de a salva şcoala satului de la desfiinţare. Iniţiatorul proiectului, Gabriel Vladu, absolvent de teologie, a fost felicitat de chiriarh pentru iniţiativă şi a fost asigurat de sprijin. Şi aici, IPS Timotei a vorbit celor prezenţi despre importanţa şcolii, despre foloasele învăţăturii şi despre rolul instituţiilor Biserică, Familie şi Şcoală. De asemenea, a fost citit mesajul Preafericitului Patriarh Daniel, transmis cu ocazia deschiderii anului şcolar.