La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Se caută soluţii pentru eliminarea diferenţelor de calculare a pensiilor
▲ Casa Naţională de Pensii va iniţia o procedură de analiză cu privire la măsurile necesare pentru eliminarea unor diferenţe de calculare a pensiilor din sistemul public ▲ Conducerea Casei de Pensii va prezenta o soluţie în acest sens în luna mai, o evaluare maximală realizată în 2007, pe grupele I şi II, indicând fonduri anuale necesare de 800 de milioane de euro ▲
Executivul a aprobat, miercuri, un memorandum privind oportunitatea de modificare a prevederilor Legii 19/2000. „Oriunde merg în România, în Suceava sau Mehedinţi, Constanţa sau Baia Mare, una dintre problemele care mi se ridică în mod constant este cea privind inechităţile care se păstrează în sistemul public de pensii. Acest lucru se întâmplă deoarece, pe Legea 3/1977, problema grupelor avea o anumită abordare şi o recunoaştere în ceea ce priveşte atât reducerea stagiului de contribuţie, cât şi formula de calculare a pensiei, iar, în Legea 19/2000, anii de activitate desfăşuraţi în grupa de muncă I sau a II-a au avut o recunoaştere doar în ceea ce priveşte reducerea stagiului“, a spus ministrul Muncii, Paul Păcuraru. Persoanele pensionate înainte de 1 aprilie 2001 au tratament preferenţial Ministrul Muncii a explicat că persoanele pensionate înainte de 1 aprilie 2001 beneficiază de un tratament preferenţial, în raport cu pensionarii a căror situaţie este reglementată de Legea 19, iar operaţiunea de recalculare a pensiilor nu a corectat această inechitate. „Problema grupelor este greu de soluţionat, nu pentru că pe hârtie sau în lege nu am găsi o formulă de a corecta această inechitate, ci pentru că suportul financiar suplimentar este foarte mare. După 1990, din cauza populismelor practicate - mă refer la Decretul-lege 68/ 1990, însoţit de o serie de alte acte normative - numărul de persoane care au beneficiat de grupă de muncă a crescut considerabil, iar astăzi se apreciază că înregistrăm de 5-6 ori mai multe persoane cu beneficiu de grupă de muncă, adică aproape două milioane de persoane“, a adăugat Paul Păcuraru. Potrivit ministrului, Casa Naţională de Pensii va iniţia o procedură de testare şi simulare în ceea ce priveşte costurile diverselor soluţii posibile avute la dispoziţie pentru a corecta această inechitate. „Un număr de 1,8 milioane de persoane au dreptul la evaluarea financiară şi din perspectiva anilor de grupă de muncă. Avem ca termen luna viitoare, pentru a face simulări şi evaluări care să fie suportabile financiar, să nu încarce foarte mult bugetul de asigurări social şi care să permită o soluţionare. În soluţia maximală care s-a făcut anul trecut, adică pe un coeficient de 0,5, pentru anul lucrat în grupa I de muncă, şi de 0,25, pentru anul lucrat în grupa a II-a de muncă, evaluarea ne-a dus la un necesar de aproximativ 800 de milioane de euro pe an, respectiv 8% din bugetul actual al Casei de Pensii“, a spus ministrul Muncii.