„Se fac mari progrese în dialogul ecumenic“

"Se fac mari progrese în dialogul ecumenic, mai ales la baza lui." Această afirmaţie îi aparţine Preasfinţiei Sale, Episcopul Siluan Şpan, intervievat la data de 26 ianuarie 2012 de reporterul agenţiei de presă ZENIT, în încheierea slujbei Vecerniei la Basilica "San Paolofuori le Mura" din Roma. Întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a reflectat asupra schimbărilor din ultimii ani ce au avut loc în relaţiile interconfesionale. După căderea regimului comunist, mulţi credincioşi ortodocşi au emigrat în Europa. La această nouă situaţie, Biserica Catolică a răspuns cu mare deschidere şi disponibilitate. Dialogul ecumenic a cunoscut în ultimii ani un rezultat incredibil, ceea ce dialogul teologic singur nu a avut până acum.

Reporter Zenit: În ce punct se găseşte dialogul ecumenic între catolici şi ortodocşi?

PS Siluan: În ciuda vocilor critice, care susţin că dialogul ecumenic se găseşte într-o criză, cred că, în realitate, s-au făcut paşi importanţi în sporirea lui. În ultimii 15 ani, creştinii din Europa de Est - vorbesc aici despre România, Bulgaria, Rusia şi în particular ţări care au intrat în Uniunea Europeană - au cunoscut în mod direct realitatea din ţările occidentale. Trebuie spus că Biserica Catolică din Italia, Spania, dar şi din alte ţări a manifestat deschidere şi a fost mereu dispusă să ajute, lucru foarte apreciat de Bisericile din Răsărit şi de Biserica Ortodoxă.

Ce tip de relaţii s-au creat?

Mă refer la Biserica Ortodoxă Română şi văd că s-au dezvoltat relaţii care sunt diferite de cele din trecut. S-a creat un ecumenism de bază, care nu mai are precedent. În ce sens? Spre exemplu, în cazul unei femei românce angajate de o familie din Italia pentru ajutor casnic, familia italiană îi încredinţează acesteia nu numai vârstnicii din familie, bunica sau bunicul, ci şi copiii. Sunt situaţii frecvente când seara, la rugăciunea din familie, ea este rugată să citească cu voce tare rugăciunea de seară sau situaţii când merg împreună la biserică, şi am observat că ei pomenesc numele persoanelor din familie care le sunt încredinţate spre îngrijire.

Aşadar, catolicii şi ortodocşii sunt uniţi în viaţa de zi cu zi.

Această rugăciune pentru semeni, această credinţă din familie arată începutul unei apropieri şi al unui dialog, care este mai puternic decât dialogul la nivel înalt. Tot aşa se întâmplă şi în cazul relaţiilor preoţilor noştri cu preoţii catolici, care ne găzduiesc marea majoritate a comunităţilor noastre din Italia. Această colaborare între parohii este foarte importantă, spre exemplu în unele biserici slujba catolică se săvârşeşte la primele ore ale dimineţii, fiind urmată apoi de cea ortodoxă, la orele 10:00 sau 11:00.

Vedem uneori prezenţa credincioşilor catolici italieni în bisericile noastre, când se săvârşesc Botezuri de copii. Mai mult decât atât, există foarte multe căsătorii mixte între italieni şi românce, sau invers. Este vorba aşadar despre un tip de dialog fără precedent în istorie.

Ce joacă un rol decisiv în această schimbare?

Trebuie spus că România în timpul comunismului nu a putut cunoaşte un asemenea dialog, românii neavând libertatea de a călători, de a-i cunoşte şi a-i vizita pe fraţii catolici. Câte un reprezentant al Bisericii Ortodoxe mergea o dată sau de două ori pe an în străinătate, acesta însă nu avea libertatea de a spune ce gândeşte. De aceea, în ultimii 15-20 de ani, s-au format relaţii care, pe bună dreptate, nu mai au precedent.

Cum se prezintă însă relaţiile între clerici?

Deşi există locuri şi momente în care dialogul s-a aflat în criză, relaţiile au sporit fără îndoială. Mă gândesc în cazul meu la o întâlnire cu călugări, preoţi şi episcopi catolici, pe care i-am întâlnit în urmă cu 20 de ani în Franţa. Şi astăzi ne întâlnim ca între prieteni vechi. Nu e diferenţă. Cunoaşterea noastră reciprocă a provenit iniţial din cărţi şi scrieri, unele cu o atitudine critică. A dialoga în acest mod nu a fost un lucru uşor. Apoi am început încet, încet să ne cunoaştem în particular, să vorbim unii cu alţii, să ne întâlnim şi să ne bucurăm împreună în atâtea momente din viaţă. A împărţi e un lucru fundamental. A împărţi o masă, spre exemplu, te ajută să depăşeşti diferenţele ce nu pot fi îndepărtate doar discutând în argumente teologice.

Material realizat de Centrul de Cercetare Ecumenică Sibiu