Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Seară duhovnicească în Parohia Apateu
Credincioşii Parohiei Apateu, din Protopopiatul Ineu, judeţul Arad, au trăit bucuria participării la o seară duhovnicească în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Această seară a fost prilejuită de întâlnirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Ineu.
Seara a debutat cu săvârşirea Sfintei Taine a Maslului, unde cei doisprezece preoţi şi un diacon au înălţat rugăciuni stăruitoare pentru sănătatea sufletească, dar şi trupească a tuturor credincioşilor prezenţi şi pomeniţi în cadrul acestei Sfinte Taine a Bisericii. Frumuseţea slujbei a fost sporită de răspunsurile date de corul parohiei. Sub preşedinţia protopopului Moise Nica, în biserică s-a desfăşurat, în continuare, consfătuirea Cercului pastoral-misionar Ineu. Tema centrală a consfătuirii - „Constantin cel Mare şi înnoirea Imperiului” - a fost susţinută de către preotul Constantin Ilica, parohul locului. În referatul prezentat, părintele a arătat că „anul acesta a fost numit Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, cei numiţi Sfinţii întocmai ca Apostolii. Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-377) este una dintre personalităţile de seamă din istoria universală. Până la el, Biserica a îndurat grele persecuţii din partea împăraţilor romani. Convertirea lui la creştinism a însemnat o mare cotitură în istoria acestuia, căci prin publicarea Edictului de Toleranţă Religioasă de la Mediolanum din anul 313, Constantin a asigurat Bisericii deplina libertate în tot Imperiul Roman. Politica lui religioasă este caracterizată mai ales prin câteva fapte de importanţă majoră: actul de libertate religioasă de la Mediolanum din anul 313; alegerea unei noi reşedinţe imperiale; convocarea Sinodului I Ecumenic de la Niceea - 325. Îl cinstim împreună cu mama sa Elena, în fiecare an, la 21 mai, pentru că a fost personalitatea căreia Dumnezeu i-a descoperit semnul ceresc (Sfânta Cruce) ca armă de biruinţă şi pentru că a schimbat faţa lumii prin trecerea sa la creştinism şi declarându-se apărătorul creştinilor”.
În a doua parte a cercului misionar, preotul Ciprian Sălăvăstru, de la Parohia Moţiori, a prezentat tema „Probleme pastorale şi liturgice în Taina Sfântului Botez, Taina Cununiei şi în slujba Înmormântării”. În încheierea cercului pastoral-misionar, preotul paroh Constantin Ilica a adus mulţumiri părintelui protopop, colegilor preoţi, dar şi credincioşilor prezenţi în număr impresionant în sfânta biserică.



.jpg)
