Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Seară duhovnicească în Parohia Borlova
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat marţi seara în mijlocul credincioşilor Parohiei Borlova din Protopopiatul Caransebeş, binecuvântând pe credincioşi cu rugăciuni şi cu un cuvânt de învăţătură.
Cu această ocazie a oficiat slujba Vecerniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat autorităţi locale, tineri şi copii, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase, biserica parohială cu hramul "Înălţarea Domnului" dovedindu-se, şi de data aceasta a fi neîncăpătoare. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Lucian, care a vorbit despre post şi rugăciune. "Ştim că Postul Mare este urcuşul nostru spre învierea şi mai ştim, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că învierea lui Hristos este învierea noastră, iar Sfinţii Părinţi definesc postul, gândindu-se în special la Postul Mare, ca fiind foame şi sete după Dumnezeu. Suntem chemaţi în această perioadă a anului bisericesc la rugăciune intensă, la rugăciune curată, la rugăciune de umilinţă şi de pocăinţă. Suntem datori în această perioadă să intensificăm rugăciunea de umilinţă şi pocăinţă, canoanele de pocăinţă, şi ştim că în Postul Mare citim cel mai frumos tratat sau imn al pocăinţei, şi anume Canonul cel Mare, sau Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Iubiţi credincioşi şi credincioase, să nu lăsăm păcatele pe care le-am săvârşit să fie neiertate şi nepocăite. De aceea, perioada Postului Mare este prin excelenţă o perioadă a pocăinţei, în aceste şapte săptămâni suntem chemaţi la pocăinţă intensă: metanii, închinăciuni, rugăciuni, post, milostenie şi celelalte virtuţi care împodobesc şi înfrumuseţează sufletul omului, şi atunci binecuvântarea lui Dumnezeu se va revărsa nu numai asupra noastră, ci şi asupra urmaşilor noştri", a spus Preasfinţitul Lucian. A urmat apoi un moment artistic în care micuţii credincioşi ai parohiei, înveşmântaţi în straie populare, au rostit poezii şi au intonat cântece religioase specifice acestei perioade a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor. La finalul slujbei, Întâistătătorul Episcopiei Caransebeşului a miruit credincioşii şi le-a împărţit acestora iconiţe.