Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Seara Omeniei, la Ateneul Român
Marţi, 5 februarie 2008, la Ateneul Român, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preşedinte de onoare al Fundaţiei Internaţionale Omenia, a înmânat diplomele de onoare pe anul 2007 tuturor celor care s-au remarcat prin dăruire faţă de semeni, prin fapte bune şi prin spirit de reconciliere, participând la programele fundaţiei.
La Gala Premiilor Omenia, care a avut loc pe 5 februarie la Ateneul Român, au participat oameni de cultură, artişti, politicieni, diplomaţi şi reprezentanţi ai cultelor din România.
Alături de PF Patriarh Daniel au participat la eveniment şi alţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, respectiv IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, PS Vincenţiu Ploieşteanul, PS Ciprian Câmpineanul, Episcopi-Vicari Patriarhali, PS Varsanufie Prahoveanul şi PS Sebastian Ilfoveanul, Episcopi-Vicari ai Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cadrul acestui eveniment a avut loc spectacolul extraordinar „Oamenii şi reconcilierea“, oferit de marea doamnă a muzicii româneşti, soprana Mariana Nicolesco, împreună cu laureaţii concursului „Hariclea Darclee“: sopranele Aurelia Florian, Georgeta Grigore, mezzosoprana Carmen Topciu, tenorii Liviu Iftene, Bogdan Mihai, Cesar Sanchez şi contratenorul Florin Ouatu, acompaniaţi la pian de maestrul Alexandru Petrovici.
Exprimându-şi bucuria pentru evenimentul special organizat marţi seară, soprana Mariana Nicolesco a precizat: „Mă bucur să ne regăsim aici sub glorioasa cupolă a Ateneului Român, simbol al culturii şi al naţiunii noastre, într-o comuniune care ne este oferită de arta cântului şi frumuseţea tinerelor voci cărora în formarea şi afirmarea lor le stau atât de aproape. Ţin să-i mulţumesc dnei Minodora Ilie pentru sufletul pe care îl pune, pentru succesul iniţiativei sale ce ne reuneşte în această seară“.
„Această fundaţie dezvoltă o stare de bunătate sufletească“
La sfârşitul concertului, PF Patriarh Daniel a felicitat-o pe marea soprană a României pentru efortul cultural-misionar pe care îl săvârşeşte pentru neamul românesc. „O felicităm pe doamna Mariana Nicolesco nu numai pentru ce ne-a cântat în seara aceasta, ci şi pentru toată activitatea misionară, umanitară şi artistică pe care o desfăşoară nu numai la noi în ţară, ci şi în străinătate. Apreciem această şcoală românească, şi în acelaşi timp europeană, de muzică deosebită, care ne deschide nu numai spre rugăciune şi spre valori sfinte, ci şi spre inimile oamenilor. Această şcoală este foarte necesară şi, de aceea, noi am numit-o misionară pentru că misionar este cel care aduce către oameni un spirit elevat şi cultivă valori“, a subliniat Părintele Patriarh.
După aceasta, Patriarhul României a înmânat diplomele de onoare tuturor celor nominalizaţi, care au participat în anul 2007 la acţiunile Fundaţiei Omenia.
Printre laureaţi s-au numărat preşedintele Traian Băsescu, prim-ministrul Călin-Popescu Tăriceanu, prinţul Paul al României, Muftiul Murat Iusuf, conducătorul cultului musulman din România, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, membri ai Sfântului Sinod al BOR, precum şi multe alte personalităţi din toate domeniile de activitate.
După festivitatea de premiere, Prea Fericitul Părinte Daniel, referindu-se la activitatea Fundaţiei Omenia, a declarat: „Fundaţia trebuie să promoveze comuniunea dintre oameni şi înţelegerea. Ceea ce se spune prin omenie trebuie înţeles ca bunătate a sufletului omenesc şi în special a sufletului românesc, pentru că acest cuvânt, care există şi în limba latină, «humanitas», a căpătat la noi o conotaţie de bunătate sufletească şi de comuniune frăţească care se manifestă în fapta bună, mai ales când oamenii se află în nevoi. Această fundaţie dezvoltă o atmosferă civilizată şi o stare de bunătate sufletească, precum şi o serie de programe umanitare de ajutorare a săracilor, a tinerilor, a bătrânilor. Biserica binecuvântează aceste activităţi pentru că sunt izvorâte din Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos“.
Soluţie pentru criza morală a poporului nostru
Întrebat despre sensul şi scopul fundaţiei, dl Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, ne-a declarat: „Sensul Fundaţiei Omenia a fost desluşit cel mai bine de Prea Fericitul Părinte Daniel, arătând că de fapt omenia înseamnă bunătate. În ciuda tuturor netrebniciilor pe care oamenii le-au făcut, a urii şi a crimelor, bunătatea există. Ea există chiar în om şi depinde de noi să o scoatem la suprafaţă. Bunătatea poate fi dezvăluită singură sau cu ajutorul Bisericii, în primul rând, şi al celor care se asociază Bisericii. În acest moment, redescoperirea spiritului asociativ, a oamenilor care cred în adevăr şi în bine este o soluţie pentru criza morală în care se află poporul român“.
Evenimentul de marţi seara dovedeşte încă o dată că forţa faptei bune stă în sufletul oamenilor şi nu, în mod necesar, în capacităţi materiale.
▲ O fundaţie care să dezvolte unitatea legată de om, de ţară, de Dumnezeu
Fundaţia Internaţională Omenia, care are mottoul „Cea mai valoroasă comoară a oamenilor este omenia“, este condusă de dna Minodora Ilie, preşedinte fondator.
După cum ne-a mărturisit Minodora Ilie, fundaţia s-a născut după Revoluţie, la gândul memorabilului om politic Ion Raţiu şi a altor personalităţi care au simţit nevoia unui cadru în care să unească toate ideile politice, să fie reprezentate toate elitele poporului, ţinând cont de faptul că indiferent de religie, de etnie şi de apartenenţă politică toţi trebuie să avem în comun componenta socială şi că trebuie să existe o fundaţie care să dezvolte unitatea legată de om, de ţară, de Dumnezeu, în diverse manifestări.
„Fundaţia Internaţională Omenia s-a născut în urma unui vis al domnilor Raţiu şi Coposu şi supravieţuieşte pentru că are oameni de calitate, pentru că îl iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte oamenii şi ţara şi pentru că nu a alergat după bani. Fundaţia nu are bani în conturi. Când ai bani, nimic nu supravieţuieşte pentru că încep discuţiile şi răutăţile. Noi ne-am dezvoltat toate activităţile punând omul să ajute omul“, a declarat dna Ilie.
Printre membrii marcanţi ai fundaţiei se numără: Ion Raţiu, părintele Constantin Galeriu, Corneliu Coposu, Mihail Erbaşu, IPS Mitropolit Antonie Plămădeală, PF Patriarh Teoctist - membri de onoare post-mortem; Lord Braine of Wheatley, Lord Blaker şi Lady Blaker, Lord Bethell şi Lady Bethell - membri de onoare din străinătate, şi actualii membri de onoare - ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, politicieni, oameni de afaceri, diplomaţi.
Fundaţia are ca ocrotitori spirituali pe Maica Domnului şi pe Sfânta Parascheva, dezvoltând de la început un puternic obiectiv religios. A luptat din primele momente pentru libertatea religioasă, pentru deschidere ecumenică şi pentru reconcilierea tuturor religiilor. În fundaţie sunt reprezentate toate cultele recunoscute oficial, aceasta fiind un element pozitiv pentru noul proiect al Legii Cultelor.