În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seceta ne ameninţă din nou
Cel puţin o sută de fântâni din judeţul Vaslui au secat din cauza secetei care afectează judeţul de câteva săptămâni, iar alte peste cinci sute au debitul extrem de scăzut. Situaţia este asemănătoare şi în alte zone din ţară, în special în sud, unde nivelul Dunării a scăzut în anumite zone până la praguri critice. IPS Părinte Mitropolit Teofan îndeamnă la rugăciune stăruitoare pentru ploi binecuvântate.
Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Vaslui spun că jumătate din suprafaţa de pe care au fost recoltate cereale a rămas nearată, în condiţiile în care, pe fondul lipsei precipitaţiilor şi a temperaturilor mai ridicate decât normalul perioadei, fermierii nu reuşesc să pregătească terenurile pentru culturile de grâu. "Au început lucrările de pregătire a terenului pe o suprafaţă de 45 de mii de hectare, dar decurg greoi, cu un consum mare de combustibil, având în vedere fenomenul de secetă pedologică înregistrat la nivelul judeţului nostru", a declarat purtătorul de cuvânt al DJA Vaslui, Gabriela Angheluţă. Situaţia este asemănătoare şi în alte zone din ţară, în special în sud, unde nivelul Dunării a scăzut în anumite zone până la adâncimi de 1,2-1,4 metri, astfel că navigaţia a fost blocată din cauza unor puncte critice, iar Ministerul Transporturilor a solicitat convocarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. "Un număr de 25 de ambarcaţiuni, din care nouă nave cu propulsie şi 16 barje, sunt ancorate în portul Bechet, întrucât nivelul Dunării este scăzut în ultima perioadă", a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Dolj, inspectorul Veronica Constantin. Debitul Dunării la intrarea în ţară va continua să scadă până la sfârşitul acestei săptămâni, însă nu vor fi restricţii în alimentarea cu apă a populaţiei, a anunţat Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR). Secetă şi temperaturi ridicate şi în Republica Moldova Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) din Rep. Moldova a precizat că pe 90% din teritoriul republicii s-a semnalat un deficit de precipitaţii, cantitatea lor variind, în funcţie de zonă, între 10-60% din normă, fenomen întâlnit, în medie, o dată în 5 ani. În ceea ce priveşte regimul termic, temperatura medie a fost cuprinsă între 22-26 de grade Celsius, medie semnalată o dată la 25-30 de ani, precizează Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Rezerva de apă din sol, la praguri critice La mijlocul lunii septembrie, rezerva de apă în stratul de sol 0-20 cm înregistra valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică înregistrând valori de la "moderat" la "puternic" şi chiar "extrem" în sud-estul şi, local, estul Moldovei, în Dobrogea şi Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, Banatului şi Crişanei, precum şi în sud-vestul Transilvaniei, arată situaţia prezentată de specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În nordul Moldovei, nord-vestul Munteniei sau sud-vestul Banatului, conţinutul de umiditate prezintă valori satisfăcătoare până la apropiate de optim. Pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura neirigată de porumb, seceta pedologică (moderată, puternică şi extremă) se semnalează în cea mai mare parte a teritoriului agricol, exceptând doar unele suprafeţe din centrul şi nord-estul Transilvaniei, precum şi în nord-vestul Moldovei, unde aprovizionarea cu apă a solului se încadrează în limite satisfacătoare. Prognoza meteorologică până în data de 25 septembrie estimează precipitaţii slabe, în special în sud-vestul ţării. Specialist ANM: "Perioadele de secetă se vor mări" Temperaturile mari din luna septembrie au loc pe fondul unui aer tropical, venit dinspre nordul Africii. Meteorologii susţin că aerul african domină mai ales sudul şi sud-estul continentului nostru, unde temperaturile sunt cu 10 grade Celsius peste mediile climatologice ale mijlocului lunii septembrie, iar regimul pluviometric se menţine sărăcăcios. Nivelul mediu al temperaturilor va continua să crească în următorii ani, diferenţiat de la regiune la regiune. "În zonele din afara lanţului carpatic, se va simţi mai puternic efectul creşterii temperaturii, decât în cele din centrul ţării", spune dr. climatolog Roxana Bojariu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Nici în ceea ce priveşte precipitaţiile, previziunile specialiştilor nu sunt încurajatoare. "În România, se vor mări perioadele de secetă, dar şi cele în care vom avea parte de inundaţii rapide. Valurile de căldură şi de secetă vor fi mai frecvente şi mai intense, dar asta nu exclude episoade cu precipitaţii foarte intense, care, pe perioade scurte de timp, să determine inundaţii rapide", avertizează specialistul ANM. Ce spun autorităţile Directorul Agenţiei Naţionale "Apele Române", David Csaba, a declarat, la finele săptămânii trecute, că singura soluţie pentru a satisface nevoia de apă la ora actuală o reprezintă ploile, în condiţiile în care sistemul de baraje din ţară nu face faţă la cererile din agricultură, industrie şi din partea populaţiei. "Prognoza meteo arată că, în următoarea perioadă, vor cădea precipitaţii în bazinul superior al Dunării. Din păcate, va fi atinsă numai partea vestică a ţării de aceste ploi, după care se rupe în două şi se întoarce, o parte spre Europa de Vest şi cealaltă, din păcate, trece prin sud de România. Practic, în sud-estul României avem secetă extremă, iar însămânţările de toamnă sunt compromise. Nici nu are rost să însămânţeze de toamnă, că nu au nici o şansă", a declarat directorul Agenţiei Naţionale "Apele Române". La rândul său, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a precizat că specialiştii ministerului lucrează în prezent la găsirea unor elemente compensatorii pentru producătorul agricol, în situaţia în care seceta se va prelungi. Îndemn la rugăciune pentru ploaie binecuvântată Nici Biserica nu este indiferentă la problemele pe care le provoacă lipsa apei. Având în vedere dificultăţile create de lipsa precipitaţiilor, clericii şi credincioşii din Arhiepiscopia Iaşilor sunt chemaţi să înalţe rugăciuni către Dumnezeu spre a curma această secetă. "Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan îndeamnă clericii din Eparhia Iaşilor ca, la slujbele ce se vor săvârşi în următoarea perioadă, să se adauge ectenii (cereri, n.r.), pentru ca Bunul Dumnezeu să trimită ploi binecuvântate peste pământurile afectate de lipsa apei. De asemenea, acolo unde este posibil, este bine să se facă, după Sfânta Liturghie de duminică, procesiuni cu icoanele pe câmp. Nădăjduim că rugăciunile noastre vor fi ascultate, prin mijlocirea Maicii Domnului", ne-a declarat părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor.