Secretul maicii Serafima de la Războieni

Pe maica Serafima am întâlnit-o vara trecută. Duminică, maica a plecat la Domnul. „Dragostea, fraţilor, să nu vă lipsească. Căci dacă nu ai dragoste, nimic nu poţi face”, îi îndeamna maica Serafima de la Mănăstirea Războieni din judeţul Neamţ pe toţi cei pe care îi întâlnea sau o vizitau. Un an o mai despărţea de-un secol şi de exact nouă decenii de când a intrat în această mănăstire. Avea mult entuziasm, povestea istorioare cu tâlc pentru sufletul fiecăruia şi râdea cu poftă când îşi amintea vreo întâmplare hazlie din viaţa sa. O clipă nu stătea posacă. Pentru cei din jur, omul acesta era ca un pahar de apă rece într-o zi toridă.

Afară, un vânt cald scutură crengile copacilor, domolind arşiţa soarelui de amiază. Nu departe de clopotniţa Mănăstirii Războieni, zăresc căsuţa albă a maicii Serafima. Mă opresc lângă poarta roşie şi arunc un ochi înăuntru. Parcă cineva o înştiinţase pe maică că va avea musafiri şi mă aştepta în picioare pe micuţul cerdac. Zâmbitoare, şi-a pus mâna streaşină, căutând spre poartă. M-a invitat să mă aşez pe prispa unde adesea mai stă de vorbă cu cei ce-o vizitează. Alături era şi maica Teofana, cea care i-a fost ucenică 13 ani. Bătrâna monahie ne binecuvântează cu amândouă mâinile: Domnul şi Maica Domnului. Ne invită să ne aşezăm pe băncuţa mică din cerdac.

„Vorba dulce mult aduce”

„Maricică, eu îţi spun tot secretul, ca să ştii cum să vieţuieşti de acum înainte. De când sunt eu, n-am zis un cuvânt. Mie nu mi-o trebuit sfadă niciodată. Le-am dat şi bani, le-am dat şi vorbe frumoase, numai să scăp. Uite, aşa a fost viaţa mea. Să ai veselie, că dacă ai servici, păţeşti multe tare”, spune măicuţa.

Mulţi oameni a cunoscut, multe frământări, multe necazuri. În ciuda acestora din urmă, bucuria ei nimeni şi nimic nu a reuşit să i-o ia. „Au venit bărbaţi de aici pe la mine plângând. De ce plângi, măi?, l-am întrebat odată pe unul. M-a lăsat soţia, îmi răspundea. Dar tu nu ştii că femeia e brăţară de aur la casă? Chiar de-ar fi oleacă mai aspruţă, ea are copchii, are mai multe mărunţişuri, tu să nu deschizi gura sau să stai doar s-o priveşti. Ajut-o la ce are nevoie, vorbeşte-i frumos. Vorba dulce mult aduce”, consideră maica Serafima.

Rugăciunile pentru veselie

Ochii îi sunt şi căprui, şi albaştri, dar de un albastru viu şi pătrunzător. Maica e mărunţică şi sprintenă. Poveştile curg fără întrerupere. Când trebuie să-şi amintească ceva „ce vrăjmaşul i-a luat din minte, ca să nu-i spună cuvânt bun omului de lângă dânsa”, te prinde de mână sau de după umăr şi te ţine aşa câteva secunde. Apoi face ochii mari, te priveşte şi începe iarăşi de unde a rămas.

„Veneau oamenii şi-mi spuneau să-i pomenesc la rugăciune şi îi pomeneam până veneau a doua oară. Ei cunoşteau că fac rugăciune, le mergea bine acasă. Şi se întrebau: De unde  e veselia aceasta la mine? Se roagă măicuţa pentru noi. Hai iară la dânsa. Dacă îi pomenesc, ei îşi aduc aminte de mănăstire şi sunt veseli. Ferească Dumnezeu ce-i în lume, Maricică. Cheltuială şi necaz. Eu nu m-aş duce de la mănăstire”.

*****

Câţiva bujori albi dintr-o vază de pe prispă îşi leapădă petalele sub dogoarea soarelui şi umbletul vântului. În grădina din faţa casei albe, în partea dreaptă, spre poartă, un cireş amar îşi creşte fructele. La stânga lui, un soc îşi scutură florile şi parfumul. Vântul îşi poartă în iureşul său zumzet de albine, ciripit de păsărele, parfumuri nenumărate de flori şi pe ici-colo, ecoul unor glasuri de maici.     

***

Pe maica Serafima am întâlnit-o vara trecută. Duminică, 19 aprilie 2015, în ultima zi din Săptămâna Luminată, maica Serafima a trecut la Domnul. Înmormântarea va avea loc astăzi, la Mănăstirea Războieni.