Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Semicentenarul Muzeului din Şcheii Braşovului
În ziua de mare praznic al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, din 29 iunie 1961, în Şcheii Braşovului, sub egida Bisericii "Sfântul Nicolae", cu binecuvântarea mitropolitului Nicolae Colan, a luat fiinţă Muzeul Culturii Româneşti (azi Prima Şcoală Românească), în urma eforturilor depuse de protopopul de atunci, dr. Vasile Coman (viitorul episcop al Oradiei), preotul paroh Iuliu Işa şi prof. dr. Ioan Colan, expunându-se în vechea clădire a primei şcoli româneşti cele mai importante valori patrimoniale conservate în arhiva istorică a Bisericii "Sf. Nicolae".
Modestul muzeu, constând la deschidere doar din două camere, a ajuns astăzi un valoros complex muzeal, completându-se cu alte două camere la parter (clasa Anton Pann şi sala de tipar a diaconului Coresi) şi cu alte obiective muzeale: Muzeul Junilor Braşoveni, Muzeul Ex Libris, Muzeul de pictură "Ştefan Mironescu" şi Muzeul de muzică "Tudor Ciortea". Acum, la 50 de ani de la înfiinţare, colectivul muzeului a organizat pentru sărbătoarea de azi "Ziua porţilor deschise", îngăduind publicului larg să viziteze gratuit complexul muzeal pe tot parcursul zilei aniversare, urmând ca în luna noiembrie 2011, în contextul sărbătoririi de canonizare a marelui ierarh Andrei Şaguna, să se organizeze mai multe manifestări dedicate evenimentului: sesiune de comunicări, expoziţie jubiliară "Andrei Şaguna", editarea unui volum omagial ş.a. (Pr. prof. dr. Vasile Oltean)



.jpg)
