La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Seminarii despre evreii mesianici la Sibiu
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu a găzduit ieri, 31 octombrie, două seminarii despre mişcarea evreiască mesianică. Primul seminar l-a avut ca invitat pe Hans J. Scholz, pastor protestant din Baden, Germania, şi implicat în dialogul dintre evreii mesianici şi Bisericile creştine. Intitulat "Mişcarea mesianică", seminarul a adus în actualitate câteva teme, din care amintim "Evreii cred în Iisus", "Către al doilea Sinod de la Ierusalim (TJC II)", "Biserica şi Israel" şi "Revelanţa mişcării mesianice pentru ecumenism".
Al doilea seminar organizat ieri la Sibiu s-a intitulat "Pedagogia Holocaustului". Alături de invitatul amintit a venit şi soţia sa, Rita Scholz, amândoi fiind cunoscuţi pentru cursurile de la Ierusalim din cadrul Şcolii internaţionale pentru studierea Holocaustului (ISHS), organizate pentru profesorii de religie din mediul protestant şi catolic german. Printre temele dezbătute s-au numărat "Hitler este vinovat, nu-i aşa?", "România (ce s-a întâmplat? Ce se predă în şcoli?)", "Conceptul pedagogic al şcolii internaţionale pentru studierea Holocaustului, YAD VASHEMâS (YVS), "Muzeu Nou la YVS" sau "Educaţie pentru educatori". Scopul organizării unor astfel de seminarii este informarea studenţilor teologi din Sibiu asupra mişcării mesianice în sânul comunităţilor evreieşti din România şi din întreaga lume şi asupra pregătirilor ce se fac de către Bisericile creştine şi evreii mesianici pentru organizarea aşa-numitului "Al doilea Sinod de la Ierusalim", în care să se discute condiţiile primirii evreilor mesianici la creştinism. "Seminariile s-au adresat în primul rând studenţilor facultăţii noastre din anii I, II şi de la cursurile de Master. Activităţile academice au fost organizate de facultatea noastră în colaborare cu Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi în Pedagogia şi Metodologia Religiei "Mitropolit Andrei Şaguna"", ne-a explicat pr. conf. univ. dr. Constantin Necula. Alături de studenţii teologi, la seminarii au participat şi cadre didactice de la Facultatea de Teologie din Sibiu, precum şi invitaţi din comunitatea evreilor mesianici.



.jpg)
