În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Seminarul Internaţional de Medicină şi Teologie
A XIV-a ediţie a Seminarului Internaţional de Medicină şi Teologie a reunit în perioada 11-12 mai, la Bistriţa, zeci de preoţi, teologi, medici şi specialişti din ţară şi străinătate. Ei au discutat timp de două zile despre valorile creştine ale educaţiei pentru sănătate.
Lucrările Seminarului de Medicină şi Teologie de la Bistriţa au fost deschise luni, în sălile Hotelului Metropolis, în prezenţa organizatorului evenimentului, profesorul universitar de bioetică şi managerul Spitalului Judeţean din Bistriţa, Mircea Gelu Buta şi a invitaţilor din ţară şi străinătate. Pe tot parcursul zilei de luni au fost prezentate o serie de comunicări ştiinţifice, centrate pe două teme principale: arta sacră şi valoarea spirituală în alimentaţie. A luat parte la aceste comunicări, pe lângă specialişti, şi un public numeros interesat de aspectele medicale, teologice şi bioetice aduse în prim planul acestui eveniment.
Lucrările din cea de-a doua zi a Seminarului au început cu o slujbă de Te-Deum, oficiată de preoţii de caritate ai Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficialităţilor locale şi judeţene şi a unui public numeros.
La finalul slujbei, ierarhul a acordat „Crucea Transilvană“, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, profesorului universitar doctor Pavel Chirilă, iniţiatorul şi coordonatorul centrului oncologic de recuperare de la Mănăstirea Nera, din judeţul Caraş Severin, pentru meritele deosebite în domeniul sănătăţii.
Apel la responsabilitate
Au urmat lucrările propriu-zise, deschise de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi desfăşurate sub genericul „Religia în şcoli“. Ierarhul a vorbit despre importanţa educaţiei religioase şi necesitatea ei în societatea contemporană, care tinde din ce în ce mai mult să îşi piardă reperele. În acest context IPS Mitropolitul Andrei a atras atenţia asupra celor care duc o campanie susţinută de eliminare a religiei din şcoli şi a făcut un apel la responsabilitatea şi discernământul celor implicaţi.
Toate luările de cuvânt ale invitaţilor din ţară şi străinătate s-au centrat pe necesitatea educaţiei tinerilor din perspectivă creştină şi morală. În după-masa zilei de marţi, publicul bistriţean s-a bucurat şi de o conferinţă susţinută de academicianul Sorin Dumitrescu, despre „Abgar - primul om vindecat prin imagine“. Lucrările Seminarului Internaţional de Medicină şi Teologie de la Bistriţa s-au încheiat cu un microrecital susţinut de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica“, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.