Semnal editorial: Chemarea celor care au transpus credinţa în faptă - Viaţa şi Acatistul Sfinţilor Patruzeci de Mucenici

Orice clipă este prielnică pentru mântuire. Tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, suntem chemaţi în toată vremea să conştientizăm harul dăruit nouă în chip nevăzut la Sfântul Botez, iar această trăire conştientă a harului vine prin înfăptuirea poruncilor lui Hristos şi înseamnă a trăi în Hristos. Acest chip de vieţuire nu este unul lipsit de griji şi de învolburare; dimpotrivă, este unul al luptei, al războiului nevăzut, căci Mântuitorul Însuşi a zis: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia“ (Mt. 10, 34). Cei care şi-au pus propria lor viaţă pentru păzirea poruncilor lui Hristos au fost Sfinţii Mucenici. Ei au fost jertfe pe altarul iubirii lui Hristos pentru înnoirea duhovnicească a omenirii.

În ceata mucenicilor strălucesc Sfinţii şi Slăviţii Patruzeci de Mucenici. Aceştia au suferit martiriul pentru Hristos în timpul împăratului roman Liciniu (308-324), în localitatea Sevastia/Sebastia din Armenia. Au fost aruncaţi într-un lac pentru ca să îngheţe în noaptea geroasă a zilei de 9 martie a anului 320, iar apoi au fost arşi de vii într-un cuptor aflat în acele locuri. Creştinii au arătat o evlavie deosebită acestor Sfinţi Mucenici, istoricul Sozomen (sec. al V-lea) spunându-ne că, în timpul patriarhului Proclu (434-446), o femeie din Constantinopol adăpostea în casa ei, cu mare evlavie, moaştele celor Patruzeci de Mucenici. Totodată, data de 9 martie a fost din primele veacuri consfinţită de Biserică drept zi de pomenire a acestor bravi mucenici, aşa cum aflăm din Sinaxarul constantinopolitan, din Bibliotheca haghiographica Graeca sau din Martirologiul ieronimian.

Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei aduce un prinos de cinstire Sfinţilor Patruzeci de Mucenici, editând în condiţii grafice deosebite Viaţa şi Acatistul compus în cinstea lor. Citind relatarea martiriului acestor prieteni ai lui Hristos, vom vedea că nimic nu i-a despărţit de Hristos pe aceşti casnici ai lăcaşurilor dumnezeieşti: nici funcţiile militare, nici bogăţiile promise, nici spaima chinurilor şi cu atât mai puţin durerea sau suferinţa. Ei au rămas uniţi în martiriul lor şi vitejia pe care o arătau pe câmpul de luptă a fost convertită în vitejia pentru mărturisirea Învierii lui Hristos şi a chemării Sale la pocăinţă şi pentru mărturisirea adevăratului Dumnezeu: „Precum cu un suflet şi cu un gând am vieţuit, aşa şi mucenicia să o săvârşim împreună; şi precum am plăcut împăratului celui muritor, aşa şi Celui fără de moarte, Împăratului Hristos Dumnezeu, să ne sârguim a fi iubiţi şi să-I cântăm“ (Condacul al 4-lea). Să ne rugăm Sfinţilor Patruzeci de Mucenici să ne întărească în aceste vremuri în care credinţa noastră slăbeşte sub povara indiferenţei şi a cerbiciei generalizate faţă de poruncile Bisericii. Să ne rugăm chemând în ajutor numele lor: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Fiindcă „Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veac este acelaşi“ (Evr. 13, 8), chemarea Sa la luarea Crucii este mereu actuală. Într-unul din cele mai vechi documente martirice care au ajuns până la noi, Testamentul celor Patruzeci de Mucenici, stă scris: „Timpul acesta este folositor celor care vor să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăinţă, pentru practicarea adevăratei vieţuiri a celor care nu amână nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieţii este neprevăzută. Şi chiar de ai cunoaşte-o, vezi ceea ce este de folos şi arată în modul acesta curăţia credinţei, pentru ca prin aceasta să ştergi urma păcatelor săvârşite înainte“.