În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sesiune naţională de comunicări ştiinţifice
În sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Arad s-a desfăşurat miercuri, 28 septembrie, sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice "Aradul - capitală politică a românilor transilvăneni".
Evenimentul se înscrie în şirul manifestărilor dedicate împlinirii unui deceniu de existenţă a Centrului Cultural Judeţean Arad. Istorici, cercetători, profesori din învăţământul liceal şi universitar au susţinut referate ştiinţifice care au evidenţiat importanţa Aradului, centru politic al românilor transilvăneni în momentele de înfăptuire a statului naţional unitar la 1 Decembrie 1918. Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată la manifestare de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei, însoţit de pr. dr. Vasile Pop, consilier cultural. În cuvântul rostit în plenul sesiunii, IPS Timotei a subliniat rolul important pe care Biserica Ortodoxă, Episcopia Aradului l-au avut în istoria devenirii noastre locale, a Aradului, centru cultural şi spiritual al românilor transilvăneni. ,,Cultura, acest tezaur al existenţei umane, stă în legătură cu cultul şi de aceea, în acţiunea cunoaşterii, Biserica se implică în mod deosebit. În tinda bisericilor noastre, tinerii vor găsi pisaniile şi vechile hrisoave. Prin vizitarea monumentelor istorice vor deprinde respectul faţă de trecut, vor cunoaşte realizările înaintaşilor", a spus Înalt Preasfinţia Sa. De asemenea, a evidenţiat tradiţia elevată a Aradului în cultivarea unui ecumenism sănătos practicat aici de secole, întărit de Centrul Eparhial arădean chiar şi în momente de tensionare politică, o tradiţie care se cere perpetuată şi pe viitor, prin manifestări culturale de înaltă ţinută, cum este cea preconizată pentru anul viitor, când, sub auspiciile Centrului Cultural Judeţean se va comemora bicentenarul înfiinţării "Preparandiei" arădene (1812- 2012). În contextul manifestărilor de înaltă ţinută care menţin Aradul pe coordonatele culturale şi spirituale, Înalt Preasfinţia Sa a amintit de târnosirea bisericii Mănăstirii Arad - Gai, săvârşită în urmă cu câteva zile de către Preafericitul Patriarh Daniel, în fruntea unui sobor de ierarhi şi în prezenţa unei mari mulţimi de preoţi şi credincioşi. Ca o concluzie la cele expuse, IPS Timotei a precizat: "Aradul nu a devenit peste noapte o capitală politică a românilor transilvăneni, ci prin ceea ce au înfăptuit veacurile, o capitală politică, pentru că aşa au fost conducătorii de atunci, oameni politici, dar, în mod sigur, Aradul a fost şi va rămâne mereu un important centru de interferenţă culturală, religioasă şi etnică".