„Sfânta Cruce este semnul iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu față de oameni”

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a explicat faptul că, în esență, Evanghelia acestei duminici ne arată că Sfânta Cruce este semnul iubirii care învinge păcatul și moartea.

În cadrul Sfintei Liturghii săvârșite duminică, 10 septembrie 2023, a fost lecturat un pasaj din Evanghelia după Ioan (3, 13-17) care ne înfățișează un fragment din convorbirea purtată de Mântuitorul Iisus Hristos cu Nicodim. Părintele Patriarh Daniel a evidențiat faptul că, deși scurt, textul evanghelic este plin de înțelesuri duhovnicești deosebit de prețioase pentru viața creștinului: „Mântuitorul face referire la faptul că, odinioară, poporul evreu aflat în pustie a avut de suferit din cauza șerpilor veninoși. Pentru că mulți oameni se îmbolnăveau și chiar mureau fiind atacați de șerpii din pustie, Moise, la porunca lui Dumnezeu, a înălțat pe un lemn un șarpe de aramă. Cei mușcați de șerpi priveau spre șarpele de aramă și se vindecau. Această referire la ridicarea pe lemn a unui șarpe de aramă, a cărui culoare simboliza și culoarea trupului omenesc, a fost folosită de Mântuitorul Hristos pentru a prevesti răstignirea, jertfa Sa pe Cruce, pentru a-i mântui pe oameni de rănile pricinuite de șarpele cel inteligent, adică de diavolul. El s-a arătat încă din Vechiul Testament sub formă de șarpe, înșelător și veninos, adică aducător de moarte. Acest șarpe de aramă înălțat de Moise în pustie era o prefigurare a înălțării lui Hristos pe Cruce”.

În continuare, Patriarhul României a oferit mai multe exemple vetero-testamentare ale arătării și puterii semnului Crucii, evi­dențiind și felul în care era văzută de autorii Noului Testament: „Semnul Sfintei Cruci s-a arătat și cu alte ocazii în Vechiul Testament. Patriarhul Iacov i-a binecuvântat în formă de cruce pe Manase și pe Efraim, fiii lui Iosif. Moise a lovit cruciș apa Mării Roșii pentru ca poporul să treacă prin mare ca pe uscat. Lemnul aruncat în apa amară de la locul numit Mara a îndulcit-o. În altă parte vedem că Moise a ridicat brațele în formă de cruce pentru ca soldații evrei să îi învingă pe cei ai regelui Amalec, iar când Moise obosea, preoții Aaron și Or îl ajutau să își ridice mâinile, trupul lui arătând ca o cruce. De asemenea, vedem în Vechiul Testament că semnul «tau», care seamănă cu o cruce, îi apăra de moarte pe cei însemnați pe frunte cu el. Prorocul Isaia, de asemenea, spune: «Înălțați un steag peste neamuri!» (Is. 62, 10). Acest steag este semnul Crucii peste neamurile care vor crede în Hristos Cel răstignit și înviat. În Noul Testament, Crucea este Altar de jertfă al lui Hristos, este armă împotriva diavolului și este semnul Fiului Omului care se va arăta pe cer la venirea Sa întru slavă. Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi către Corinteni, vorbirea despre Cruce sau cuvântul Crucii este puterea lui Dumnezeu, adică puterea duhovnicească prin care Dumnezeu lucrează în lume mântuirea oamenilor. De aceea, Biserica a stabilit ca în duminica premergătoare și în cea care urmează după sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci să fie pomenită această putere a lui Dumnezeu care lucrează prin Sfânta Cruce”.

„În antichitatea păgână, crucea era un ins­trument de tortură și de ocară deoarece erau crucificați cei considerați răufăcători. Domnul Iisus Hristos a transformat crucea, însă, din instrument de ocară și de tortură în simbol al iubirii smerite și făcătoare de viață prin ascultarea Sa smerită față de Dumnezeu până la moarte pe Cruce, după cum ne spune Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel. Domnul a biruit păcatul neascultării lui Adam și moartea ca urmare sau plată a păcatului, iar prin Învierea Sa din morți a arătat slava Crucii ca fiind slava iubirii Sale jertfelnice, sfințitoare și de viață dătătoare. De aceea, cântăm în fiecare duminică: «Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea». Crucea este semn de mântuire, de biruință și de viață veșnică. Ea ne arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea prin Iisus Hristos. Sfânta Cruce este semnul iubirii nesfârșite și mai presus de înțelegere a lui Dumnezeu față de oameni, o iubire care respectă libertatea omului chiar și atunci când omul Îl ­neagă sau Îl respinge pe Dumnezeu. Crucea Mântuitorului reprezintă, deci, iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor într-o lume plină de ură și de violență. La răstignirea Domnului au participat și păgânii, adică soldații romani care ocupaseră Țara Sfântă, dar atât de mare a fost iubirea smerită a Domnului Iisus Hristos, încât El nu a răspuns la ură cu ură, la răutate cu răutate și la violență cu violență, ci S-a adresat Tatălui Ceresc în rugăciune și a zis: «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac» (Luca 23, 34). Această iubire smerită și jertfelnică a lui Hristos ne arată că ascultarea Lui față de Dumnezeu Tatăl este o vindecare a neascultării lui Adam, care voia să ajungă ca Dumnezeu fără ajutorul Său. (...) Smerenia unită cu răbdarea îndelungată a Domnului Iisus Hristos, arătate pe Cruce, fac din ea armă nebiruită și semn de înfricoșare pentru demoni, deoarece demonii nu se pot smeri. Smerenia și bunătatea lui Iisus îi înfricoșează pe demonii mândri și răi. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune că Hristos Domnul a dezbrăcat, adică a dezvăluit, demascat și dezarmat puterile diavolești, țintuindu-le pe Cruce (Col. 2, 15). Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează în scrierea sa, «Răspunsuri către Talasie», că demonii care i-au îndemnat pe fariseii invidioși și răi să ceară răstignirea lui Iisus Hristos, fiind ascunși în ei, au fost biruiți prin răbdarea, iubirea jertfelnică și ascultarea smerită a Domnului față de Dumnezeu Tatăl”, a mai spus ­Întâistătătorul Bisericii noastre.