În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Sfânta Cruce, farul călăuzitor al creştinului
În Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara; IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit în Parohia Şeitin, Protopopiatul Arad; PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a slujit în Parohia Glimboca, Protopopiatul Caransebeş, iar PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit în Parohia Nevrincea, Protopopiatul Făget.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, a participat în Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Timişoara, oficiată de soborul slujitorilor sfântului locaş. După slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, referitor la însemnătatea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci în viaţa creştinului. „Iubiţi credincioşi, în lumea aceasta sunt nenumărate cărări. De multe ori ajungem să spunem: «Doamne, necazurile mă împresoară, încotro să o mai iau?» Dacă veţi întâlni în drumul vostru, presărată ca florile câmpului, Crucea lui Hristos, să ştiţi că sunteţi pe drumul cel bun. Când veţi da de o cruce, să mulţumiţi lui Dumnezeu că nu v-aţi rătăcit, pentru că de veţi pierde crucea, nu veţi mai găsi cărarea ce duce la Raiul bucuriei lui Dumnezeu. Aşa au făcut şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii în această duminică de la jumătatea Postului Mare, ca să ne arate că cei ce păşim mereu pragul bisericii suntem pe drumul cel adevărat, au pus să scoatem în faţa poporului Sfânta Cruce. Aşa cum odinioară, în lumea antică, farul din Alexandria călăuzea marinarii spre port, tot aşa şi noi avem astăzi Sfânta Cruce a lui Hristos. Iubiţi credincioşi, să ştitiţi când veţi vedea «arzând» o cruce că acolo este Poarta Raiului. Fie ca Dumnezeu să nu stingă niciodată candela crucii, această stea cu împătrite raze, ca să nu ne rătăcim în lumea aceasta, ci să călătorim fiecare pe cărările noastre, însă mereu cu ochii spre veşnicele şi puternicele raze ale Sfintei Cruci“, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan.
Slujire arhierească în Parohia Şeitin
Tot duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită arhierească în Parohia Şeitin, Protopopiatul Arad, dând răspuns invitaţiei părintelui paroh Radu Bocşa. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Grigorie Teologul“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, tineri şi bătrâni, veniţi să îşi întâmpine ierarhul şi să primească binecuvântare la mijlocul postului. În cuvântul de învăţătură cu titlul „Crucea vieţii“, pe baza citirilor scripturistice ale duminicii (Evr. 4-5; Mc. 8-9) şi în legătură cu Cazania duminicii, chiriarhul a arătat „valoarea vieţii, a sufletului creştin prin urmarea lui Hristos pe drumul crucii şi participarea la jertfa Golgotei în vederea mântuirii. Crucea Domnului primeşte un sens spiritual înalt, mai ales pentru vremea Postului Mare, când credinciosul se străduieşte prin virtute să împlinească tot ceea ce se făptuieşte spre desăvârşire, până la jertfa de sine. La jumătatea unui drum anevoios ca cel al Postului Sfintelor Paşti, crucea încurajează prin biruinţă asupra răului şi garanţia învierii şi vieţii veşnice“. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Costin Sandu-Dorin a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Sălăjeni, Protopopiatul Sebiş. La final, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru bucuria slujirii în Parohia Şeitin şi a oferit tuturor oaspeţilor o agapă creştină.
Slujire arhierească în Parohia Glimboca
Credincioşii Parohiei Glimboca din Protopopiatul Caransebeş au avut bucuria de a-l avea duminica aceasta în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Cu acest prilej, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. La slujbă au luat parte un număr impresionant de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în costume naţionale specifice zonei Văii Bistrei, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Ierarhul a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor în care a vorbit despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor şi în special despre asumarea ei cu responsabilitate. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Lucian a sfinţit o troiţă care se află la intrarea în sat, mergând în procesiune până la aceasta, alături de credincioşii parohiei. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos“ al Episcopiei Caransebeşului. „Ne-am bucurat foarte mult de prezenţa credincioşilor la sfânta biserică şi mai ales de faptul că foarte mulţi dintre credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, îndeosebi copii şi tineri. La Glimboca, în fiecare an în această perioadă începe lucrarea Oastei Domnului şi astfel am binecuvântat în acest an al misiunii şi această lucrare în episcopia noastră. Le mulţumim tuturor pentru dragoste, osteneală şi jertfă şi rugăm pe Milostivul Dumnezeu să binecuvânteze pe mai departe calea Postului şi să ne ajute să ne închinăm cu vrednicie şi Sfintei Învieri a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, a declarat Preasfinţitul Părinte Lucian.
Slujire arhierească la Nevrincea
Credincioşii parohiei timişene Nevrincea din Protopopiatul Făget au primit duminica aceasta vizita Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, alcătuit din slujitori de la parohiile învecinate. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Daniel Cristian Rujoni, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Tapia din Protopopiatul Lugoj, iar întru preot pe diaconul Claudiu Vasile Subescu, numit pe seama Parohiei Criciova din cadrul aceluiaşi protopopiat. După Sfânta Liturghie soborul slujitorilor a săvârşit Taina Sfântului Maslu de obşte. În final, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul a transmis preotului paroh Petru Voichescu şi enoriaşilor parohiei binecuvântarea şi purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Teoforos“, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu. (Protos. Iustin Popovici, diac. Pavel Canea, George Giurgiu, Darius Herea, Valentin Birău)