Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfânta Filofteia, cinstită de credincioşii argeşeni
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a fost în aceste zile în mare sărbătoare deoarece au fost cinstiţi Sfânta Muceniţă Filofteia şi Sfintul Ierarh Nicolae, doi sfinţi îndrăgiţi şi preţuiţi de credincioşii argeşeni. Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au fost purtate în procesiune la Biserica Domnească închinată Sfântului Nicolae, dar şi la Catedrala arhiepiscopală.
Ieri, Catedrala arhiepiscopală din Curtea de Argeş a fost neîncăpătoare, deoarece numeroşi credincioşi au venit să o cinstească pe Sfânta Muceniţă Filofteia, ocrotitoarea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în baldachinul de lângă Catedrala arhiepiscopală de Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Alături de Înalt Preasfinţia Sa a fost Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, precum şi un sobor de preoţi şi diaconi. La Sfânta Liturghie au participat în jur de 5.000 de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Eparhiei Argeşului şi Muscelului a amintit de rolul deosebit pe care îl are Sfânta Muceniţă Filoteia în viaţa spirituală a credincioşilor argeşeni. În ajunul sărbătorii, credincioşii, în frunte cu Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic şi slujitori ai altarelor, au participat la o procesiune cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia şi cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse de la Mănăstirea Bistriţa. Procesiunea a început de la Biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" pe Bulevardul Basarabilor, până la Catedrala arhiepiscopală, unde au fost oficiate slujba Vecerniei şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia. Hramul Bisericii "Sfântul Nicolae Domnesc" Biserica "Sfântul Nicolae Domnesc", ctitoria voievodului Basarab întemeietorul (1310-1352), şi-a sărbătorit pe 6 decembrie hramul. În lăcaşul de rugăciune închinat Sfântului Ierarh Nicolae, au fost aduse în seara zilei de 5 decembrie şi moştele Sfintei Muceniţe Filofteia. Cu această ocazie, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic a oficiat slujba Vecerniei şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae. De ziua hramului Sfânta Liturghie a fost săvârşită în biserica monument de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic, împreună cu un important sobor de preoţi şi diaconi. Sute de credincioşi au participat la slujbă şi s-au închinat la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia. În cuvântul de învăţătură, Înalt Preasfinţia Sa a amintit de evlavia credincioşilor pentru Sfântul Ierarh Nicolae, care ocroteşte de atâtea veacuri frumoasa biserică voievodală din Curtea de Argeş. După Sfânta Liturghie, chiriarhul Eparhiei Argeşului şi Muscelului împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi au oficiat slujba de sfinţire a noului Aşezământ pastoral-social construit în cadrul Parohiei "Sfântul Nicolae Drujeşti" din Curtea de Argeş. Biserica Domnească din Curtea de Argeş este ctitoria voievodului Basarab I terminată în anul 1352, în cadrul Reşedinţei voievodale din secolul al XIII-lea. Biserica, monument în cruce greacă înscrisă, de tip complex, este una dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii româneşti medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Ţara Românească. Picturile murale interioare, deosebit de valoroase, au fost realizate în 1364-1369.