La începutul acestui an, pe 6 februarie 2026, a avut loc la Patriarhia Română solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă, canonizare aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 1 iulie 2025.
Sfânta Liturghie arhierească la Biserica „Buna Vestire” din Bacău
În Duminica a cincea din Postul Mare, închinată de Sfânta Biserică pomenirii Sfintei Maria Egipteanca, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Buna Vestire” din Bacău, păstorită de părintele Iulian Mușat.
După citirea Sfintei Evanghelii, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre nevoințele Sfintei Maria Egipteanca, despre credința ei profundă și puterea de a-și schimba viața, intrând în căința și lacrimile lui Dumnezeu, ajungând la înălțimea duhovnicească a sfinților.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat credincioșilor câteva îndemnuri necesare împlinirii vieții duhovnicești în perioada de timp a postului. „Ostenelile duhovnicești pe care noi le facem în biserica lui Hristos constituie un buchet de asceză pentru faptul că prin voință și cu forța minții am participat astăzi la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În asceză au trăit sfinții creștinătății, exemplul cel mai concludent fiind sfânta pe care astăzi o cinstim. Deși a petrecut o viață păcătoasă stând departe de Dumnezeu, cu ea s-a petrecut acea mutatio mentis sau metanoia, care înseamnă răsucirea minții către Dumnezeu și către lumină. Pentru a ajunge la această lumină ea a acceptat să se retragă din lume și să ducă o viață ascetică”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Corului academic Byzantion, condus de protopsaltul Adrian Sârbu.



.jpg)
