De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Sfânta Liturghie - locul împărtăşirii cu Hristos“, un proiect educaţional dedicat tinerilor
Un grup de preoţi , profesori de religie şi credincioşi, membrii fondatori ai Coralei ortodoxe „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi, au iniţiat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, un proiect educaţional intitulat „Sfânta Liturghie - locul împărtăşirii cu Hristos“. Iniţiatorii proiectului doresc astfel să trezească în rândul tinerilor interesul pentru participarea la Sfânta Liturghie, cunoaşterea cântărilor, înţelegerea momentelor liturgice şi a semnificaţiilor acestora.
Proiectul, care a început în luna septembrie a anului trecut şi se va încheia în luna iunie a acestui an, s-a bucurat de întreaga susţinere morală şi materială a tuturor preoţilor rădăuţeni. În urma consultărilor cu profesorii de religie, cu preoţii de la bisericile de pe lângă unităţile de învăţământ şi cu membrii Coralei „Sf. Leontie“, s-a hotărât să se facă documentaţia necesară pentru un acord de parteneriat între Arhiepiscopie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi fiecare şcoală în parte, pe acest proiect educaţional, care să fie inclus în activităţile extraşcolare. Tinerii, încurajaţi să participe la Sfânta Liturghie Colaboratorii principali în acest proiect adresat tinerilor sunt bisericile de pe lângă şcoli. Aceste parohii au suportat deja costurile de editare şi tipărire a materialelor folosite şi vin în sprijinul acestui proiect, conştienţi fiind de faptul că educarea tinerilor şi participarea lor în mod activ la Sfânta Liturghie, dar şi la alte activităţi ale Bisericii, reprezintă o prioritate. Încurajarea elevilor în cunoaşterea muzicii religioase ortodoxe tradiţionale ar duce la prezenţa mai multor tineri la întâlnirea cu Iisus Hristos în biserică. Mai mult, prin activităţile propuse, dorim să dezvoltăm aptitudinile artistice ale elevilor şi, nu în ultimul rând, comportamentul moral. Dintre obiectivele cuprinse în proiect se pot aminti: cunoaşterea cântărilor Sfintei Liturghii, înţelegerea semnificaţiilor momentelor Sfintei Liturghii şi a vocabularului liturgic, participarea activă la Sfânta Liturghie, dezvoltarea aptitudinilor artistice, descoperirea frumuseţii muzicii sacre etc. Materialele folosite în proiect vor fi pliante, mape de prezentare, cărţi, CD-uri, toate având ca subiect cântările şi explicarea Sfintei Liturghii. Totodată, se are în vedere şi editarea unui site sau a unui blog pe internet, în care se va prezenta toată activitatea. Un grup de 100 de copii şi tineri au dat răspunsurile la Liturghie Din calendarul activităţilor propuse putem spune că, până în prezent, s-a realizat înfiinţarea în fiecare şcoală, din cele în care s-a implementat proiectul, a câte unui grup de copii sau liceeni cu care s-au parcurs cântări din Sfânta Liturghie. Un punct important al învăţării a fost Liturghia catehumenilor, după care fiecare grup de copii a participat în mod activ la o Sfântă Liturghie în biserică. Până în acest moment, copiii de la câteva şcoli din Rădăuţi au participat şi au dat răspunsuri la mai multe Liturghii. Am considerat ca fiind importantă implicarea grupurilor de copii în concertele de Crăciun şi de Paşti, ce sunt organizate la Catedrala ortodoxă Rădăuţi sau la alte biserici şi instituţii culturale din zonă. Dacă Bunul Dumnezeu ne va ajuta şi vom reuşi să lucrăm cu tinerii într-un mod constructiv, mai ales că cei implicaţi sunt tot tineri, ne propunem să extindem activităţile de acest tip, abordând şi alte teme la fel de importante pentru Biserica Ortodoxă. Vom pune accent pe subiectul „Sfânta Liturghie“, urmărind obiectivele propuse în proiect şi vom întocmi rapoarte de activitate, prin aceasta dorind să semnalăm influenţa pozitivă a Sfintei Liturghii în viaţa tinerilor. ▲ Slujbă pastoral-misionară la Catedrala din Rădăuţi În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, un grup de 100 de copii şi tineri pregătiţi de profesorii de religie ai oraşului, dar şi de membrii Coralei preoţeşti ,,Sfântul Ierarh Leontie“, au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Rădăuţi, unde este preot paroh pr. Nicolae Vârtea, protoiereu al Protopopiatului Rădăuţi. „Tinerii au dorit să transmită bucuria cântărilor sfinte, dând curs, în acelaşi timp, proiectului cultural-misionar iniţiat la nivel naţional de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, «Hristos împărtăşit copiilor». Acest proiect a dobândit la Rădăuţi o notă specifică, accentul căzând în prima fază pe deprinderea de către copii a cântărilor Sfintei Liturghii“, ne-a declarat pr. Nicolae Vârtea, adăugând că Duminica fiului risipitor din 15 februarie 2009 a fost una de adevărată împărtăşire cu Hristos Domnul, „deoarece cântările Sfintei Liturghii intonate de copii ne-au amintit tuturor că nicăieri nu e mai bine ca acasă, la casa Tatălui nostru ceresc - biserica -, unde ne împărtăşim din plin din ospăţul sacru. Sunt elemente, am putea spune, aproape determinante, care, asimilate în copilărie, chiar dacă o vreme au fost uitate, cu vremea, însă, atunci când evenimentele le dezgroapă din suflet, apar la lumină sub forma unor forţe într-adevăr creatoare“, a mai spus părintele protopop.