În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Sfântă Liturghie pentru bolnavii de la Poiana Mare
Biserica „Sfântul Cuvios Irodion” din incinta Spitalului de Psihiatrie de la Poiana Mare a îmbrăcat haină de sărbătoare la începutul acestei luni. Părintele Constantin Mladin, inspector social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. Evenimentul a fost organizat de pr. capelan Tinel Dudău, alături de conducerea spitalului.
Cu prilejul hramului Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, prăznuit duminică, 3 mai, în Sfânta noastră Biserică, un sobor de preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica din incinta ospiciului de psihiatrie de la Poiana Mare, Protopopiatul Băileşti, judeţul Dolj. În cadrul evenimentului religios a avut loc o procesiune cu icoana sfântului ocrotitor, cu plecare de la Paraclisul „Sfântul Vasile cel Mare” până la biserica spitalului, la care au participat cadre medicale, printre care şi Viorel Oprescu, directorul instituției, pacienţi şi alţi credincioşi. „Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, am săvârșit împreună cu un sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie la biserica Spitalului de Psihiatrie de la Poiana Mare, așezământ care îi poartă numele celui numit de către Sfântul Calinic «Luceafărul de la Lainici». Mare rugător, cu profundă vocație monahală și fine trăsături pedagogice, Sfântul Irodion s-a arătat pilda de virtuți alese încă din timpul vieții, dar și acum rămâne un reper solid pentru noi toți”, a subliniat pr. Constantin Mladin, inspector social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Sfântul Irodion de la Lainici, canonizat în anul 2011, a fost declarat un an mai târziu ocrotitor al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii medicale.
„Mai mult ca oricând putem aplica în viața de zi cu zi răbdarea, iubirea și empatia de care a dat dovadă, chiar aici, în acest loc al patimilor trupești și sufletești deopotrivă, în acest loc de tratare a neputințelor și traumelor apropiaților noștri, în care vedem de câtă iubire este nevoie ca să-l tratezi pe cel care este în suferință. Atât cadrele medicale, cât și preotul misionar deopotrivă au un rol edificator în păstrarea demnității și reabilitarea celor ce-şi căuta sănătatea, dar acestea nu se pot realiza decât păstrând modelele și reperele vii și reale ale sfinților viețuitori, așa cum este și cea a Sfântului Ocrotitor al acestui așezământ, Sfântul Irodion de la Lainici, care nu a ezitat să trimită în timpul Războiului de Independență de la 1877-1878 aproape toți monahii de la Lainici pentru a se înrola ca sanitari pentru răniții din spitale care veneau de pe front. Deși lucrările nu s-au încheiat la acest frumos locaș de cult, construit integral din lemn, în stil tradițional, aici s-au evidențiat strădania și osteneala preacucernicului părinte Florin Tinel Dudău, preotul misionar ce deservește Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. Așa cum încă din timpul vieții Sfântul Irodion s-a arătat făcător de minuni, fie ca rugăciunile înălțate să aducă și acum bucurie și tămăduire tuturor celor ce trec pragul acestei «vasiliade» a secolului XXI, dar și iubirea, pasiunea și dăruirea cadrelor medicale puse în slujba aproapelui”, a adăugat pr. Constantin Mladin. (Gabriela Firu)