Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Primirea Sfintei Lumini la Catedrala Patriarhală
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţara noastră de Sfintele Paşti, anul acesta, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte. Lumina de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost întâmpinată pe Aeroportul Internaţional Otopeni de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfinţiţii Părinţi Episcopi vicari-patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.
Odată ajunsă în România, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, Lumina Sfântă a fost oferită, ca de obicei, delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române. Apoi, centrele eparhiale au distribuit-o tuturor parohiilor prin protopopiate.
În cuvântul de învăţătură rostit la Catedrala Patriarhală, Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat că Lumina lină este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. „Aşa cum s-a auzit în cântarea pe care au cântat-o cei de la strană, «Lumină lină a sfintei slave» - una dintre cele mai vechi cântări ale Bisericii Ortodoxe, din secolul al 3-lea -, Hristos Domnul este Lumina lină. Această cântare ne arată că Dumnezeu, Care în Sine este Lumina inaccesibilă sau neapropiată, S-a făcut pentru noi Lumină lină, întrupându-Se, adică făcându-Se tocmai ceea ce iubea, făcându-Se Om. El a vieţuit printre oameni şi le-a arătat destinaţia lor ultimă, şi anume nu mormântul, ci viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi. Această Lumină lină, blândă, dulce este Însuşi Hristos, Care a zis despre Sine: «Eu sunt Lumina lumii»”, a explicat Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul României a precizat că Sfânta Lumină se ridică din piatra de pe Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos ca urmare a rugăciunii pe care Patriarhul Ierusalimului o rosteşte deasupra acesteia. „Lumina aceasta lină care vine în mod minunat în fiecare an este o mângâiere, o bucurie şi o pace care vin de la Hristos Însuşi, pentru a arăta iubirea Sa şi preţuirea Sa faţă de cei ce-L caută pe El, cred în El şi Îl iubesc pe El (...). Considerăm că binecuvântarea aceasta este cu atât mai încurajatoare şi mai folositoare cu cât astăzi lumea este greu încercată prin această pandemie”, a arătat Părintele Patriarh Daniel.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a mulţumit părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru aducerea în România a Sfintei Lumini de la Ierusalim.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a mulţumit părintelui arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru aducerea în România a Sfintei Lumini de la Ierusalim.