Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Apostol Andrei, sărbătorit la paraclisul Reședinței Patriarhale
Biserica Ortodoxă l-a pomenit marți, 30 noiembrie, pe Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în care a subliniat că această sărbătoare este deosebit de importantă și semnificativă pentru poporul român, deoarece Sfântul Apostol Andrei este cel care a adus strămoșilor noștri geto-daco-romani Evanghelia lui Hristos.
Întâistătătorul Bisericii noastre a prezentat viața și activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei: „Apostolii au fost rânduiți de Hristos încă dinainte de Înălțarea Sa la cer și de Pogorârea Sfântului Duh să meargă să propovăduiască Evanghelia la toate neamurile, așa cum ne arată sfârșitul Evangheliei după Matei. Această propovăduire prevăzută, prestabilită de Mântuitorul, este o lucrare de răspândire și de extindere a Bisericii lui Hristos. Potrivit Tradiției, Apostolii au tras la sorți și fiecăruia i-a revenit o regiune mai deosebită pentru propovăduire. De aceea, se spune că pentru Sfântul Andrei regiunea principală de propovăduire a fost Sciția, apoi Macedonia și Grecia. Mărturii vechi din secolul al 3-lea și al 4-lea ne arată că el a propovăduit Evanghelia la sciți și traci, deci în Sciția, care înseamnă sudul Ucrainei și Dobrogea de astăzi sau Sciția Mică (Scythia Minor). Aici, în Dobrogea, erau neamuri diferite. Ea a fost cucerită cu 70 de ani înainte de Hristos de către romani. Acolo erau negustori greci și cuceritori romani, dar populația autohtonă era formată din triburi tracice, dintre care cele mai importante au fost geții și dacii. Deci, când vine Sfântul Apostol Andrei însoțit de Sfântul Apostol Filip în Sciția Mică, el găsește un amestec de popoare. Geto-dacii și romanii sunt strămoșii poporului român, care s-a format treptat, lent în istorie ca popor nou. Nu a fost creștinat de către un cneaz, de către un principe sau un rege, ci se încreștina pe când se forma. Etnogeneza și încreștinarea au fost simultane într-un fel și lente. Este vorba despre o încreștinare lentă, dar profundă, care a făcut ca mai târziu poporul român format din geto-daci și romani să reziste la multe valuri de popoare migratoare venite din Răsărit, să-și păstreze identitatea și credința. Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia și a început botezarea strămoșilor noștri geto-daco-romani. Astfel, el este părintele spiritual sau Apostolul românilor. Mai târziu, Sfântul Sinod l-a numit și Ocrotitorul României”.
Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei în România
În continuare, Preafericirea Sa a evidențiat că cinstirea Sfântului Apostol Andrei de către români s-a intensificat mai ales datorită aducerii cinstitelor sale moaște în România începând cu anul 1996. „Sfântul Apostol Andrei pentru noi a însemnat foarte mult, pentru creștinarea noastră, dar conștientizarea acestui adevăr, și anume că noi am primit credința apostolică de la acest sfânt, s-a realizat mai ales în anul 1996, când pentru câteva zile, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost adus capul Sfântului Apostol Andrei de către Înaltpreasfințitul Părinte Nicodimos, Mitropolit de Patras, la Iași, între 12 și 15 octombrie 1996. Între 15 și 17 octombrie, pelerinajul s-a extins și la Galați. Aceste evenimente au fost înscrise cu aprobarea Sfântului Sinod în calendarul celor două eparhii, de la Iași și Galați. La Iași, atunci, au venit atât de mulți pelerini, aproape un milion de oameni, deoarece Televiziunea Română i-a adus pe unii istorici care au demonstrat pe bază de documente istorice că Sfântul Andrei este Apostolul românilor. A fost atât de mare bucuria că poporul român s-a reîntâlnit cu Apostolul său! De aceea, în anii următori, o mulțime de copii care s-au născut au primit numele de Andrei sau Andreea, încât astăzi avem peste 800.000 de români care poartă numele Apostolului. Sfântul Andrei a revenit prin aducerea cinstitului său cap în România la Iași și Galați în anul 1996 ca Apostolul românilor, care găsește, după mulți ani de încercări în timpul perioadei comuniste, un popor evlavios și credincios”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Ocrotitorul României
Patriarhul României a amintit în cuvântul său și faptul că în anul 2011 capul Sfântului Apostol Andrei a fost adus din nou în România, la București, Sibiu și Alba Iulia. „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la cererea noastră, în anul 1997, a înscris în calendar mențiunea că în 30 noiembrie serbăm pe Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, cu adaosul «Ocrotitorul României». Această precizare l-a legat și mai mult de poporul român prin calendar. În anul 2002, Sfântul Sinod a declarat ziua de 30 noiembrie ca sărbătoare națională bisericească, iar în urma intervențiilor noastre către Parlamentul României, Președinția României și Guvern în anii 2008 și 2011, Parlamentul României a hotărât prin Legea 147 din 23 iulie 2012 ca sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei să fie considerată sărbătoare legală în care nu se lucrează. Prin aceasta, Sfântul Andrei devine și Ocrotitorul României din punct de vedere legal, nu doar din punct de vedere bisericesc. Sfântul Apostol Andrei a adus multă bucurie în anul 2011 bucureștenilor, fiindcă cinstitul său cap a venit în pelerinaj în luna octombrie la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru câteva zile și apoi a mers la Sibiu și Alba Iulia. La Sibiu s-a făcut atunci proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, iar la Alba Iulia proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a binecuvântat cu cinstitul său cap Moldova, Țara Românească și Transilvania, prin pelerinajele din 1996 și 2011”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
Al doilea hram al Catedralei Naţionale
De asemenea, Preafericirea Sa a subliniat faptul că Sfântul Apostol Andrei este Ocrotitor al României, al poporului român și al Catedralei Naționale: „Noua catedrală, numită Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, are al doilea hram sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, pentru că este sfântul cel mai aproape de poporul român. Primul hram este Înălțarea Domnului, care este și Ziua Eroilor. Sfințirea locului pentru noua catedrală s-a făcut în data de 29 noiembrie 2007, iar în anul 2011, când a fost adus la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou capul Sfântului Andrei la București, a fost înconjurată fundația noii catedrale, ca semn de binecuvântare a începutului construcției. În anul centenar 2018, la sfințirea Altarului Catedralei Naționale, a fost adusă mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras. Noi am spus că cinstitul cap al Sfântului Andrei a gândit catedrala și mâna lui ne-a ajutat să o ridicăm și să sfințim Altarul. Toate aceste date ne arată că Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român, ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el”.
La final, Patriarhul României i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfântului Apostol Andrei sau derivate ale acestuia.