Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Apostol Pavel, cinstit în Veria
În oraşul Veria din Grecia se desfăşoară, de pe 26 iunie, Congresul internaţional de teologie „Pavlia“, care se va încheia mâine, 29 iunie. Patriarhia Română a fost reprezentată la această manifestare de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, care a transmis participanţilor mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tema ediţiei de anul acesta a Congresului „Pavlia“, organizat pentru a XIX-a oară de Mitropolia de Veria, Naousa şi Kampania a Bisericii Ortodoxe din Grecia, este „Autoritate şi slujire după Sfântul Apostol Pavel“. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi ierarhi din Bisericile Ortodoxe surori. Au fost transmise mesaje din partea Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Alexandriei şi a întregii Africi, Patriarhiei Antiohiei şi a întregului Orient, Patriarhiei Ierusalimului şi din partea Bisericilor Ortodoxe din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia şi Polonia.
„Congresul internaţional de teologie «Pavlia» este o manifestare ştiinţifică şi teologică de amploare, organizată de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Panteleimon de Veria, Naousa şi Kampania încă de la începutul slujirii sale arhiereşti în această mitropolie a Bisericii Ortodoxe din Grecia. Din încredinţarea şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel reprezint Biserica Ortodoxă Română la evenimentele religioase şi culturale din Veria, iar la congres am dat citire mesajului Preafericirii Sale, «Autoritate şi responsabilitate în Biserica lui Hristos», care a fost primit cu multă bucurie şi interes de toţi cei prezenţi“, a spus PS Episcop Siluan.
În cadrul lucrărilor congresului au fost prezentate referate alcătuite de profesori de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Grecia (Atena, Tesalonic) şi Bulgaria (Sofia), dintre care amintim pe bibliştii Ioannis Karavidopoulos („Libertatea şi responsabilitatea umană după Sfântul Pavel“), Dimitrios Kaimakis („Libertatea după Vechiul Testament) şi Hrisostom Stamoulis („Poetica libertăţii şi succesul creativităţii“), precum şi de profesori din mediul academic laic. Sfântul Apostol Pavel este cinstit şi prin alte manifestări culturale şi artistice: expoziţia de pictură „Sfântul Apostol Pavel în Veria“, aparţinând profesorului Eftimios Varlamis, şi concerte de muzică. De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), în Catedrala mitropolitană din Veria, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de un sobor de arhierei. Sâmbătă seara va avea loc şi procesiunea de la Catedrala mitropolitană până la altarul închinat trecerii prin Veria a Sfântului Apostol Pavel, când se va încheia, practic, seria acestor evenimente omagiale care îi sunt dedicate Apostolului neamurilor, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.